N-a trecut un veac prin mine

Alta data

printre stele

alta lume

pentru care

eu am fost

un gand in calea

tatalui si mamei mele.

Timpul

se foia agale

lutul imi era prieten

si la greu

dar mai cu seama

cand visam

ca sunt sinteza

nemuririi dumisale.

Viscole

de basm

murira

chiciuri

s-au pierdut

in ceata

primaverile

bolnave

tot mai triste

revenira.

N-a trecut

un veac

prin mine

si din ce-am vazut

in stele

reci

si mute

cred ca omul

s-a indepartat

de sine.

 

Posomorata zi…

Posomorata zi

pe dealuri

aud cum plange liliacul

si randunicile se roaga

sa mai apuce zi cu soare

 de zbenguiala pe la stresini

uitand ce trist ne este veacul.

Abia acum

cand tineretea

s-a-mprastiat ca fumu-n zare

am inteles ca fericirea

in fiecare zi isi face

din cele simple si curate

un cuib din ganduri solitare.

Si uite cum

ramanem singuri

afara ploua si-i racoare

ne tot pandesc prin cranguri lupii

caci am uitat ca viata este

prin inviere sarbatoare.

Aolica…

Aolica

maica mea

toate trec

si-n urma lor

se aduna numai dor

de inchipuita zare

si de lumea care moare

invelita in uitare

Aolica

tatal meu

suparat pe Dumnezeu

ai plecat

si m-ai uitat

si in curtea ta-n tacere

tot ce-a fost s-a daramat

Aolica

fratioare

pasul tau trecea pe uliti

ca un dans de randunica

si cantai de parca-n zare

cugetau asupra clipei

stoluri de privighetoare

Aolica

zei si sfinti

gandurile ma apasa

nici nu stiu

si nici nu-mi pasa

de  ascunsa voastra casa

stau in curtea parasita

si de voi

si de speranta

de a da lastar din care

plansul sa-si inceapa ziua

cu o veselie mare.

Cine sunt eu sa ma plang la usa cortului tau?…

Cu ce drept

Doamne

ai uitat de sufletul meu

mai bine tac

si las apele sa curga

necercetate

ca si cand ar avea ele un gand anume

nici vesel nici trist

sa nu-mi spui ca zero nu este departe de infinit

sa nu indraznesti sa-mi ceri

sa ma bucur de aceasta intamplare

sa ma lasi singur

caci mi-am pierdut un umar

un brat

o parte din inima

si un ochi

de fapt

nici nu mai am nevoie sa vad

adanc

sau departe

ma invart si eu prin curtea parasita a parintilor mei

si ma intreb

cum au ajuns toate asa darapanate

si parasite

la ce bun sa fie omul viu

daca amintirile nu mai au adapost

unde mi-a fost capul cand am plecat

din satul meu

crezand ca te voi intalni in desert

sa-mi spui

de ce m-am nascut intr-o astfel de lume

daca nu mi-ai lasat timp

sa inteleg toate intamplarile acestea complicate

ca niste stanci

din care anotimpurile rup halci

schimonosindu-le aparenta eternitate

mai bine tac

si las apele sa curga

am ramas fara zambetul lui

si mi-e greu sa tin ochii deschisi

mai bine muream eu

si poate m-ai fi primit

in adapostul tau

atemporal si viu

te-as fi rugat

sa ai grija de fiul meu

numele lui iti este cunoscut

din Epistola intaia catre Timotei a Sfantului Apostol Pavel

…cine sunt eu sa ma plang

la usa cortului tau?

Solomon…

Cei doi sâni ai tăi par doi pui de căprioară,

doi iezi care pasc printre crini.

Magnifica marturisire a gandurilor.

Chiar daca marturisitorul a fost, zice-se, Solomon,

peste care veacurile

au asternut

covorul intins si indaratnic al uitarii.

Cartea Cantarilor este inca vie.

Solomon este,

ca tot omul,

in lumea umbrelor.

Cu intelepciunea si cu bogatia lui cu tot.

M-am uitat cu luare aminte

la toate lucrările care se fac sub soare şi iată:

totul este deşertăciune şi vânare de vânt.

Acelasi Solomon,

spunand despre sine ca este Eclesiastul,

cugetand,

dezamagit,

la prapastia dintre aspiratiile omului

si aspra judecata a vesniciei.

Caci ce altceva decat vesnicie este Domnul?

Oricata intelepciune se spune ca a avut Solomon,

s-a ratacit de indemnurile celui care i-a dat-o

si nu a mai gasit drumul catre casa Domnului.

A trait cu adevarat in cortul singuratatii,

desi in jurul lui au fost mereu, din belsug,

samburii fericirii.

Zbuciumul spiralat al timpului

Nu ai nevoie de telescop

daca vrei sa vezi stele cazand din cer.

Iti trebuie insa curaj

pentru a imbratisa ceea ce stii ca este frumos

si te poate purta

departe de temnita obisnuintelor.

Ai ramas fara aripi.

Este vorba de acele aripi

care te ajutau sa visezi cu ochii deschisi.

Privirea ta era nemultumita

de alternanta implacabila a intamplarilor

si de caderea intunericului

ca o cortina neinduplecata

peste clipa marunta de fericire a gandului.

Nu te mai pedepsi singur.

Intre tine si gandurile tale

a inceput o prietenie

care te va ajuta sa intelegi

de ce eternitatea nu are nici o legatura

cu zbuciumul spiralat al timpului.

Cuvintele

Cuvintele pot da stralucire gandurilor noastre

sau pot fi asemenea puntilor

care leaga cele doua maluri ale apelor:

singuratatea si speranta.

Tot ele sunt nimerite

pentru a arunca in aer

linistea de care avem nevoie

cand savuram zborul haotic al fluturilor.

Uneori este in folosul nostru

sa ne inghitim cuvintele.

Nimeni nu este pregatit sa ni le primeasca

asa cum au pornit din sufletul nostru.

Nu cumva ai vrut sa zici altceva

crezand ca noi suntem prosti

si nu intelegem unde bati?

Banuiala cu radacini egolatre

este mai sprintena decat ingaduinta

care se sfieste sa se arate.

Nici macar printre cuvinte

nu ne putem misca

fara teama de a strivi inchipuirile celor care asculta.

Ieri, astazi si maine.

Vor dainui numai cuvintele a caror poveste

este tesuta din borangicul eternitatii.

Celelalte cuvinte trebuie sa se multumeasca

cu monotonia valurilor care zguduie

din cand in cand zarva din piata cetatii.

 

 

 

 

 

Cine esti si ce vrei sa faci…

Sufletul tau s-a imputinat

atunci cand

primavara a sosit

pe furis

si nu ai mai auzit cantecul pitigoilor

si nu ai vazut

nici dansul prietenos al ciocarlanilor

pe ulita batatorita.

Insasi ciorovaiala vrabiilor a murit in acea primavara

nebanuita.

Antenele tale,

aliniate la inceput

pentru a prinde din zbor toate zgomotele universului,

fara sa te intrebe daca esti fericit,

s-au pus in slujba celui care aduna intrebari

carora omul le cauta in zadar raspunsuri.

Daca te vei intreba cine esti

si ce vrei sa faci pentru a nu tulbura

nevinovatul dans al fluturilor,

iti va fi greu sa afli raspunsul in tanguirile tale.

Deschide larg portile sufletului

si lasa-ti privirea sa culeaga nectarul orizontului.

Nimeni nu te va pune  sa platesti

pentru libertatea de a fi parte a infinitului.

La capat de drum,

nisipurile uitarii te vor inghiti fara mila,

impreuna cu vorbele tale

dulci sau amare.