Este greu sa fii om,
darmite sa fii ditamai tara.
Deasupra omului este Dumnezeu.
Deasupra tarilor sunt vremelnicii ei conducatori si,
ceva mai ferit de ochii omului,
Dumnezeu.
Tara nu este doar o adunatura de oameni.
In fiecare om este o intreaga lume.
In fiecare om se poarta o sumedenie de razboaie.
Zadarnice, fireste.
Nu exista razboaie care aduc fericire omului.
Indiferent de miza lor,
razboaiele deschid rani
care nu mai pot fi vindecate.
Pentru ca omul,
chiar daca ar trai sapte vieti,
tot nu ar sti sa faca diferenta
intre bine si rau.
Toata uratenia omului
vine din modul egoist
in care se raporteaza
la ideea de bine.
Binele,
pentru omul neimplinit,
este ceva care ii aduce fericire doar lui.
Odata ce s-a invatat cu acest fel de bine,
omul a pornit pe drumul pierzaniei.
Intreaga lui fiinta
isi consuma energiile ramase
in van.
Nu zidurile ne vor invata
ce este iubirea aproapelui.
Nu jumatatile de adevar
ne vor inalta privirea
catre alte lumi.
Mandria omului
este o apa.
Ea inunda mintile
care nu stiu ce este indurarea.
Mandria omului
este un foc.
El parjoleste mugurii omeniei
si creativitatii adevarate.
Este greu sa fii om.
Este usor sa fii
asemenea unor masinarii
care au invatat cateva scheme
pentru a dovedi universului
unicitatea lor indoielnica.
Nici un om liber cu adevarat
nu se poate plange
ca i-a fost furat aerul.
Cel ce si-a pierdut libertatea interioara,
inca se mai poate salva.
Cel ce si-a pierdut
libertatea de a fi el insusi in afara,
este aproape un om mort.
Pentru a parasi calea pierzaniei,
exista o singura cale.
Lasa judecata altor oameni
in seama putinilor intelepti ai universului.
Faptul ca am invatat
sa deschidem si sa inchidem o usa
nu inseamna ca am devenit mari intelepti.
