Alta data
printre stele
alta lume
pentru care
eu am fost
un gand in calea
tatalui si mamei mele.
Timpul
se foia agale
lutul imi era prieten
si la greu
dar mai cu seama
cand visam
ca sunt sinteza
nemuririi dumisale.
Viscole
de basm
murira
chiciuri
s-au pierdut
in ceata
primaverile
bolnave
tot mai triste
revenira.
N-a trecut
un veac
prin mine
si din ce-am vazut
in stele
reci
si mute
cred ca omul
s-a indepartat
de sine.
Posomorata zi
pe dealuri
aud cum plange liliacul
si randunicile se roaga
sa mai apuce zi cu soare
de zbenguiala pe la stresini
uitand ce trist ne este veacul.
Abia acum
cand tineretea
s-a-mprastiat ca fumu-n zare
am inteles ca fericirea
in fiecare zi isi face
din cele simple si curate
un cuib din ganduri solitare.
Si uite cum
ramanem singuri
afara ploua si-i racoare
ne tot pandesc prin cranguri lupii
caci am uitat ca viata este
prin inviere sarbatoare.
Parintilor celui care a fost Timotei Centea
Timpul vindeca ranile sufletesti,
la suprafata.
In adancuri,
ramane
focul nestins al amintirilor,
care,
in loc sa incalzeasca
starneste fiori,
de parca am umbla imbracati subtire
pe cararile fara hat
ale destinului.
Aolica
maica mea
toate trec
si-n urma lor
se aduna numai dor
de inchipuita zare
si de lumea care moare
invelita in uitare
Aolica
tatal meu
suparat pe Dumnezeu
ai plecat
si m-ai uitat
si in curtea ta-n tacere
tot ce-a fost s-a daramat
Aolica
fratioare
pasul tau trecea pe uliti
ca un dans de randunica
si cantai de parca-n zare
cugetau asupra clipei
stoluri de privighetoare
Aolica
zei si sfinti
gandurile ma apasa
nici nu stiu
si nici nu-mi pasa
de ascunsa voastra casa
stau in curtea parasita
si de voi
si de speranta
de a da lastar din care
plansul sa-si inceapa ziua
cu o veselie mare.
Cu ce drept
Doamne
ai uitat de sufletul meu
mai bine tac
si las apele sa curga
necercetate
ca si cand ar avea ele un gand anume
nici vesel nici trist
sa nu-mi spui ca zero nu este departe de infinit
sa nu indraznesti sa-mi ceri
sa ma bucur de aceasta intamplare
sa ma lasi singur
caci mi-am pierdut un umar
un brat
o parte din inima
si un ochi
de fapt
nici nu mai am nevoie sa vad
adanc
sau departe
ma invart si eu prin curtea parasita a parintilor mei
si ma intreb
cum au ajuns toate asa darapanate
si parasite
la ce bun sa fie omul viu
daca amintirile nu mai au adapost
unde mi-a fost capul cand am plecat
din satul meu
crezand ca te voi intalni in desert
sa-mi spui
de ce m-am nascut intr-o astfel de lume
daca nu mi-ai lasat timp
sa inteleg toate intamplarile acestea complicate
ca niste stanci
din care anotimpurile rup halci
schimonosindu-le aparenta eternitate
mai bine tac
si las apele sa curga
am ramas fara zambetul lui
si mi-e greu sa tin ochii deschisi
mai bine muream eu
si poate m-ai fi primit
in adapostul tau
atemporal si viu
te-as fi rugat
sa ai grija de fiul meu
numele lui iti este cunoscut
din Epistola intaia catre Timotei a Sfantului Apostol Pavel
…cine sunt eu sa ma plang
la usa cortului tau?
Cei doi sâni ai tăi par doi pui de căprioară,
doi iezi care pasc printre crini.
Magnifica marturisire a gandurilor.
Chiar daca marturisitorul a fost, zice-se, Solomon,
peste care veacurile
au asternut
covorul intins si indaratnic al uitarii.
Cartea Cantarilor este inca vie.
Solomon este,
ca tot omul,
in lumea umbrelor.
Cu intelepciunea si cu bogatia lui cu tot.
M-am uitat cu luare aminte
la toate lucrările care se fac sub soare şi iată:
totul este deşertăciune şi vânare de vânt.
Acelasi Solomon,
spunand despre sine ca este Eclesiastul,
cugetand,
dezamagit,
la prapastia dintre aspiratiile omului
si aspra judecata a vesniciei.
Caci ce altceva decat vesnicie este Domnul?
Oricata intelepciune se spune ca a avut Solomon,
s-a ratacit de indemnurile celui care i-a dat-o
si nu a mai gasit drumul catre casa Domnului.
A trait cu adevarat in cortul singuratatii,
desi in jurul lui au fost mereu, din belsug,
samburii fericirii.
Nu ai nevoie de telescop
daca vrei sa vezi stele cazand din cer.
Iti trebuie insa curaj
pentru a imbratisa ceea ce stii ca este frumos
si te poate purta
departe de temnita obisnuintelor.
Ai ramas fara aripi.
Este vorba de acele aripi
care te ajutau sa visezi cu ochii deschisi.
Privirea ta era nemultumita
de alternanta implacabila a intamplarilor
si de caderea intunericului
ca o cortina neinduplecata
peste clipa marunta de fericire a gandului.
Nu te mai pedepsi singur.
Intre tine si gandurile tale
a inceput o prietenie
care te va ajuta sa intelegi
de ce eternitatea nu are nici o legatura
cu zbuciumul spiralat al timpului.
Nu sunt
firul de iarba de sub talpile tale
si nici roua
care sfinteste veselia diminetilor.
Nu inteleg
de ce oamenii l-au rastignit
tocmai pe cel care nu a cazut in pacat
cand a fost ispitit.
Inca mai sper
ca Tu,
Cel inviat,
din ascunsele tale ponoare,
vei trimite o raza pe umarul meu obosit.
Cuvintele pot da stralucire gandurilor noastre
sau pot fi asemenea puntilor
care leaga cele doua maluri ale apelor:
singuratatea si speranta.
Tot ele sunt nimerite
pentru a arunca in aer
linistea de care avem nevoie
cand savuram zborul haotic al fluturilor.
Uneori este in folosul nostru
sa ne inghitim cuvintele.
Nimeni nu este pregatit sa ni le primeasca
asa cum au pornit din sufletul nostru.
Nu cumva ai vrut sa zici altceva
crezand ca noi suntem prosti
si nu intelegem unde bati?
Banuiala cu radacini egolatre
este mai sprintena decat ingaduinta
care se sfieste sa se arate.
Nici macar printre cuvinte
nu ne putem misca
fara teama de a strivi inchipuirile celor care asculta.
Ieri, astazi si maine.
Vor dainui numai cuvintele a caror poveste
este tesuta din borangicul eternitatii.
Celelalte cuvinte trebuie sa se multumeasca
cu monotonia valurilor care zguduie
din cand in cand zarva din piata cetatii.
Sufletul tau s-a imputinat
atunci cand
primavara a sosit
pe furis
si nu ai mai auzit cantecul pitigoilor
si nu ai vazut
nici dansul prietenos al ciocarlanilor
pe ulita batatorita.
Insasi ciorovaiala vrabiilor a murit in acea primavara
nebanuita.
Antenele tale,
aliniate la inceput
pentru a prinde din zbor toate zgomotele universului,
fara sa te intrebe daca esti fericit,
s-au pus in slujba celui care aduna intrebari
carora omul le cauta in zadar raspunsuri.
Daca te vei intreba cine esti
si ce vrei sa faci pentru a nu tulbura
nevinovatul dans al fluturilor,
iti va fi greu sa afli raspunsul in tanguirile tale.
Deschide larg portile sufletului
si lasa-ti privirea sa culeaga nectarul orizontului.
Nimeni nu te va pune sa platesti
pentru libertatea de a fi parte a infinitului.
La capat de drum,
nisipurile uitarii te vor inghiti fara mila,
impreuna cu vorbele tale
dulci sau amare.