Lună: aprilie 2019
Surâsul mamei
Îmi amintesc
surâsul mamei,
obosit,
când ne-adunam
la asfinţit
pe prispa casei
să ne umplem
privirile de infinit.
Iar mai târziu
priveam
puzderia de stele
şi luna,
ca o zână tristă,
târându-şi umbra
printre ele.
Pe uliţi
carele treceau,
cântând din talere,
voioase,
de câte ori se poticneau
în gropile maiestuoase.
Eram cuprins de încântare.
Murise timpul
pentru-o clipă
pe prispa noastră efemeră
şi-n zarea ce părea clădită
din scânteieri nemuritoare.
Îmi amintesc
surâsul mamei,
umbrit de teama de uitare
dar
încă viu
şi plin de seve
din care ochii mei
luară
neliniştea,
din ea să-şi facă
irepetabilă lucrare.
N-a trecut un veac prin mine
Alta data
printre stele
alta lume
pentru care
eu am fost
un gand in calea
tatalui si mamei mele.
Timpul
se foia agale
lutul imi era prieten
si la greu
dar mai cu seama
cand visam
ca sunt sinteza
nemuririi dumisale.
Viscole
de basm
murira
chiciuri
s-au pierdut
in ceata
primaverile
bolnave
tot mai triste
revenira.
N-a trecut
un veac
prin mine
si din ce-am vazut
in stele
reci
si mute
cred ca omul
s-a indepartat
de sine.