Am crezut ca sunt o sfera

Au trecut culori prin mine,

chiot,

ape si suspine.

Cand parea

sa fie clipa

nesecat izvor de bine,

au crapat de sila stalpii

boltilor geometrine.

Duhul meu,

captiv in cusca

unor fapte anodine,

taie halci din infinitul

descompus

in semne fine.

Am crezut

ca sunt o sfera,

leagan gandului

si lumii

ce s-a oglindit in sine.

Nu-s decat

un punct pe harta

dorului de zarea muta.

Si voi deveni orfanul,

dens

si iute la manie,

cand orbit de intuneric

vesnicia il saruta.

Am vrut sa uit

Am vrut sa uit

ca el este peste tot

si este

stapanul timpului.

Am vrut sa fiu

asemenea unui ecosistem

care lasa liberul arbitru

sa dea lastar

in fiecare clipa.

Am vrut sa fiu parte

a unui gand

mai inalt decat iarba

dar mai singur decat intunericul

din metagalaxia alfa.

Recunosc,

unele intamplari

nu mai trebuie consemnate

in letopisetul

ale carui file

ar trebui sa adune

misterioasa ceata a vremurilor apuse.

Recunosc,

am devenit un om trist

si am fost invins de zadarnicia gandurilor.

Oare voi mai gasi in mine

puterea de a smulge o zi de vara

din calendar?

Traind astfel iluzia

ca pentru o clipa

eu insumi pot fi un suflet

in slujba operelor fractale ale lui Dumnezeu?

Si cand va fi sa nu mai am o stea si-un loc in vesnicie

Surazator,

desi n-as vrea

sa vad cum frunzele de nuc

au obosit

si cad pe uliti.

Din verde cum era candva

tristetea lor a ruginit

si nu mai am nici timp,

nici seva

sa-i plang pe cei ce adormira

si catre alte zari se duc.

Savant tunel

spre balamuc,

involburatul cer trimise

in calea mea trasuri cu vant.

Nicicand prea limpezi,

gandurile mele

abia mai umbla pe pamant.

Si cand va fi sa nu mai am

o stea si-un loc in vesnicie,

in ceata deasa a uitarii

am sa ma pierd

avand in minte

doar clipele in care Domnul

m-a suportat cu bucurie.

Tatal meu…

Tatal meu a fost fierar.

Se trezea in miez de noapte,

aprindea un felinar

si lua din vatra sobei

patru, cinci taciuni de jar,

sa-si aprinda-n fierarie

foc de mega-faurar.

Pana-n zori facea potcoave,

pentru vite,

ostenite,

pentru cai

semeti sau galesi

si cand pronia cereasca o cerea

facea potcoave

chiar si pentru un tantar.

Toate astea se-ntamplara

intr-un veac desprins de oistea

sensului originar.

Eu treceam tacut

prin miezul unui alt cuaternar.

Iar in mine nemurirea

incerca sa dea lastar.

Ani si clipe isi croira

in fiinta mea hotar.

Azi cand soarele apune

nici un epsilon nu stinge

dorul meu de cel pe care

zeii l-au dorit  fierar.