Fiecare punct al universului
poate fi locul in care isi au salas
inceputul si sfarsitul.
Frumusetea punctului se afla
in nesfarsita lui goliciune.
Fiecare ochi intelept
are un zambet anume
in fata sfarcurilor invizibile ale punctelor.
Unele vietuitoare au meteahna imitarii
si exersarii topologiilor.
Prilej de incantare si suferinta
pentru cei care se cred
inruditi cu tagma demiurgilor.
Omul deplin
nu este altceva decat o sintagma.
Nici un punct
nu poate sti ce este eternitatea.
Toti oamenii mor
incercand sa opreasca timpul
atunci cand soarele isi risipeste fotonii
dinspre zenit.
Sufletul omului,
chinuit de obsesia de a fi inconfundabil
si singurul strajer la portile adevarului.
Combinatorica adeneului
sta la temelia incaerarilor
de care se rusineaza oamenii
care privesc aceeasi bucata din mutenia
universului.
Irosindu-ne timpul
gandind si vorbind
despre pustietatea din noi insine,
bucuria de a fi
va ingenunchea in fata chipului
schimonosit
al sinelui.
Nu am putere asupra timpului. Se furiseaza neistovit pe langa ochii mei obositi. Chiar acum timpul zambeste privind peste umar la tristetea gandurilor mele.
De ce am plecat de acolo?
De ce am ajuns aici?
De ce nu mai vreau sa stiu cum va fi viitorul?
Unde mi-a fost capul atunci cand ma credeam o parte a infinitului?
De ce am risipit cu neindurare timpul in care as fi putut sa musc fara teama din fructele ademenitoare uitate de Dumnezeu in pomul vietii?
Mi-am pierdut toti prietenii.
Fara prieteni am abonament pe viata la singuratate.
M-am incurcat in plicisitoarea mea complexitate.