Eu am fost stăpân o clipă

Mai că-mi vine să mă duc,
înserarea
s-o apuc,
unde curg izvoarele
și foșnesc mioarele
când le place soarele.

Iată, lumea-n care-am fost,
Doamne,
nu mai are rost,
timpului să-i dea culoare,
sufletului meu răcoare
și tăriilor răbdare.

Și nimic nu este omul
rătăcit
precum atomul,
care doarme neștiut
în pridvoarele de lut
ale veacului trecut.

Eu am fost stăpân o clipă.
În zadar,
căci fericirea
în milenii se-nfiripă.









Putregaiul

Poate fi respectat un conducător care nu l-a citit pe Hegel? Indrăznesc să spun că da. Cărțile lui Hegel nu se ocupă de managementul energiilor unei țări, ele doar încearcă să ne explice cum ar trebui scrisă istoria spiritului, de toate mărimile și adâncimile posibile.
Poate fi respectat un conducător care nu are cunoștințe de bază sau amănunțite despre managementul unei organizații? Indrăznesc să cred că da. Cu o condiție, însă, să aibă bunul simț de a se sfătui cu oameni care știu multe despre dificila problemă a managementului în genere.
Poate fi respectat un conducător care confundă interesele lui personale cu niște repere ale bunului simț? Asta, NU! Bunul simț este soarele în jurul căruia trebuie să se învârtă, cu mult tact, interesul personal al conducătorului, ba chiar al omului în genere.
Omul căruia orgoliul personal i-a strivit bunul simț elementar, este o priveliște jalnică. Dacă un astfel de om mai este și conducător, atunci el, în loc să fie un catalizator al energiilor celor păstoriți, este pur și simplu un mare obstacol. Un obstacol la temelia căruia stau o gândire limitată și un caracter îngust.
Dacă astfel de conducători sunt cultivați, înseamnă că cineva le vrea răul celor conduși de ei. Dacă astfel de conducători nu sunt sancționați, înseamnă că cei conduși de ei sunt niște roboți, a căror conștiință s-a tulburat cu asupra de măsură.
Și, uite cum, ajungem la Hegel, ale cărui povești despre spirit și conștiință i-ar putea resuscita pe cei aduși, prin lucrarea diabolică a vremurilor, în stadiul de roboți.
Putregaiul se simte în largul lui în societățile care nu veghează la excelența conducătorilor. Ce să caute în fruntea unui stat un individ care nu a învățat nimic din greșelile înaintașilor, nu pricepe nimic din provocările prezentului și este absolut străin de felul în care trebuie să arate viitorul.
Cea mai mare calitate a unui conducător se ascunde în felul în care înțelege viitorul celor pe care îi conduce.
Vai de mine! Despre ce vorbim noi aici!? Conducătorii noștri au fost, sunt și tare mă tem, vor fi niște Mitici, penibili, inculți, hrăpăreți și…fundamental… lipsiți de bun simț.Veritabili cultivatori de putregai.

De-aș fi fost

Toamnă,
frunza ta gălbuie
s-a împrăștiat tăcută
peste praful de pe uliți
și pe miriștile triste
dar și-n sufletul acelor
ce sunt vii 
și anevoie
către echilibru suie.

De-aș fi fost
un fulg în zare
să nu văd
să nu mă doară
când pe chipul mamei mele
timpul a oprit surâsul
veșniciei
să mai zboare.

De-aș fi fost
ecoul firii
n-aș mai fi plecat
în lume
aș fi scrijelit în stele
câteva cuvinte-n care
să încapă
de la sine
toată spuma nemuririi.

  

Am avut și n-am știut

Lin
își duce soarele
spre apus 
fuioarele
și-n plecarea lui domoală
mângâie izvoarele.
N-am avut
cândva putere
să cutreier
însetat
de răzoarele stinghere
și de cerul înstelat.
Am umblat
ținând în mine
chipul zilelor 
senine
și cărările pe care
zorile veneau sprințare.
Am avut
și n-am știut.
Am plecat
și râul vieții
în lăuntru-mi a secat.
Azi mă uit
și văd doar ceața
cum cuprinde
dimineața
ceea ce a fost 
un sat.