Umbra

Cine știe ce visează
cel mai singur om din lume
în chilia lui pe care
nici păienjeni n-o curtează.

Pat din scândură de brad
cât să stai în el pe fugă
cu tavanul alb în pantă
visele adevărate se lovesc de el și cad.

Soba mică muruită
arde lemnul și-l descântă
lemn adus în timpul verii în spinarea ta tăcută
și topit cu resemnare sub a sărăciei plită.

Pe peretele cu soba o icoană s-a ivit
îmbrăcată în tristețea zâmbetului celui care 
o dezmiardă când se roagă 
pentru clipa care încă n-a venit.

Ușa mică și-o fereastră cât să vezi prin ea apusul
lungi sunt zilele de vară
și amiezile în care soarele topește-n tine
amintiri din vremea-n care îți dădeai cu presupusul.

Nevăzut, cel mult o umbră pentru cei ce te-au rănit
eu vedeam în tine cerul
zâna zorilor și gândul care nu mai știe drumul
către cel ce l-a rostit.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *