GEODEZICA

Mărginit de multe sfere,
amăgit de nemurire
omul caută,
în sine,
geodezica pe care
cresc iluzii și mistere.

Și de-atâta căutat,
prin versete 
și sonete,
geodezica rămâne
curcubeul
care leagă
nemurirea de oftat.

Mulți visară,
și-au plecat
surâzând sau muți de teamă,
n-au găsit nici întrebarea
și, 
firește,
nici răspunsul
după care 
au umblat.

AI TRECUT PE LÂNGĂ TINE

De-ai putea...
dar știi prea bine,
tot ce-a fost 
e fum și țăndări,
au rămas prea multe cioburi
părăsite
în cotloanele din tine.

Tot visând
la un miracol
și-ncleștându-te cu zeii,
te-ai îndepărtat de șansa
de-a avea în jurul casei
atmosferă de oracol.

Obosit,
întors acasă
de prin iadurile-n care
te-ai luptat 
cu alte duhuri,
fericirea,
în zadar ai ispitit-o
cu-n pahar de vin pe masă.

Ai trecut
pe lângă tine,
și-ai ajuns
precum o umbră
bucurându-te la poarta
amintirilor depline.