Rămas fără picioare
în timpul războiului
avea sufletul
unui om întreg
umbla cu o mârțoagă
emancipată
se oprea în dreptul casei noastre
la umbra mărului
în care eram mereu cocoțat
își scotea cioturile
din obielele în care erau înfășurate
era vesel
și avea chef de vorbă
îi aduceam un castron
cu bostan cu lapte
mânca fericit și vorbea despre
întâmplări care mi se părea
că nu puteau fi adevărate
se odihnea puțin
apoi încăleca
pe mârțoaga emancipată
spunându-mi
când mă întorc o să-ți aduc
un bulz din flori de porumb
tăvălite în zahăr
cum n-ai mai văzut niciodată
nepoate
apoi dispărea
înghițit de curbele
croite de întâmplare
în vatra blândă
și dezordonată
a satului
rămâneam trist
pe marginea șanțului
timpul curgea nemilos
nivelând îndârjit
ale satului zgomote mari
și-ale zărilor șoapte.