Geamgiul

Senin
întins și cenușiu
dar îl simțeam că este viu

Avea surâsul
castaniu
și pas săltat de bidiviu

Vedea în vise
căprioare
cu ochi în care timpul moare

Adesea 
mare cusurgiu
el adormea noaptea târziu

Trecea 
cu pasul pirpiriu
spre universul lui chefliu

Un pisc scobit 
încet în zare
de teama lui de resemnare

Părea căuș
cam ruginiu
la o fântână-ntr-un pustiu

Veneau drumeți
în pas zglobiu
să bea din el argintul viu

Dar a venit
o ploaie mare
și a rămas din el o floare

Gherghini și urme 
de pustiu
pe urma lui de moftangiu

A dispărut
diamantiu
în ceața altui veac sălciu

Eu îl aștept
să-și târe pașii
pe ulița copilăriei
ce l-a-ntâlnit pe un geamgiu. 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *