Am inceput calatoria mea
printre lucrurile esentiale
ma uitam piezis
la insistenta cu care primavara se intorcea
an de an
redefinind simplitatea
fara sa-i schimbe temeliile
visand mereu alte orizonturi
amagindu-ma ca ele nu ma vor inghiti
si ca voi gasi in mine puterea
de a reveni
acolo unde era centrul universului pentru mine
m-am ratacit in amanari marunte
dar multe
pana cand
intr-o zi am inteles ca sunt captiv
intre zidurile orizontului
si manat de tristete
m-am intors in locul unde
soarele mi se parea
stapanul absolut al tuturor frumusetilor
stiind deja ca
fara chipul neobosit si bland al tatalui
fara privirea incapatoare si trista a mamei
fara surasul misterios si vesel al fratelui
dar si fara curiozitatea
care m-a facut sa pornesc
catre promisiunile orizontului
vechile rosturi sunt atat de surpate
incat nu le mai pot trece cu vederea
stiu de la filozoful german Hegel
ca totul este o iluzie sofisticata
in jurul careia
ne tot invartim
mimand dialectica in intalnirile noastre
cu absolutul.
Am
ridicat valul gandurilor
meteahna fara leac
care mi-a ramas din vremea
in care povestile pareau
mai frumoase decat insailarile mele primitive
pe ulitele pline de suferinte
infasurate in surasul trist al vorbelor
la gura sobei
in timp ce mamele mestecau in vasele
binevoitoare cu mancarea saraca
ne adunam in sfarsit toti la aceeasi masa
cei mici cu cei mici
cei mari cu cei mari
si intre cele doua lumi
puntile cu doua benzi ale respectului
mi se parea prea mica
lumea in care m-am nascut
incercam sa vad
ce este dincolo de marginile orizontului
curiozitate pe care astazi nu o inteleg
pentru ca am aflat deja
ca lumea in care traiesc
nu pune pret pe amanunte
ele fiind fumul care iese pe narile clipelor
in timp ce Dumnezeu
doarme cu teasta rezemata
de marginile universului
fiind atent doar la marile echilibre
ce importanta au anotimpurile
ce inseamna amintirile din moment ce omul
este bantuit
de felul in care va arata ziua de maine
ce este aceasta lume
care amesteca lumina si intunericul
inchinandu-se
si rugandu-se departarilor
pana in ziua in care un cutremur va reseta
gandurile
obisnuintele
insasi ideea de fericire
redefinind modul in care omul oscileaza
intre libertatea sincera de a fi
si bucuria fara sens de a avea.
Urasc cuvintele
care dormiteaza in teritoriul
plin de iluzii
al necunoscutului.
In zadar
am vrut sa adun
semnele infinitului
in ceea ce parea
singura cale a omului
de a intelege
de unde si incotro.
Privind zarva nemediatizata
a unui musuroi de furnici
am ajuns liber
din nou
si privesc cu mila
scrasnetele care insotesc
secundele suparate
pentru ca in calea lor
s-a ridicat din nimic
zidul indiferentei mele.
Cantecul privighetoarei
sfasie ultimele incercari
ale secundelor
de a inalta peste tot
temnite noi sufletului
speriat de singuratatea absolutului.