Undeva in august…

Am inceput calatoria mea

printre lucrurile esentiale

ma uitam piezis

la insistenta cu care primavara se intorcea

an de an

redefinind simplitatea

fara sa-i schimbe temeliile

visand mereu alte orizonturi

amagindu-ma ca ele nu ma vor inghiti

si ca voi gasi in mine puterea

de a reveni

acolo unde era centrul universului pentru mine

m-am ratacit in amanari marunte

dar multe

pana cand

intr-o zi am inteles ca sunt captiv

intre zidurile orizontului

si manat de tristete

m-am intors in locul unde

soarele mi se parea

stapanul absolut al tuturor frumusetilor

stiind deja ca

fara chipul neobosit si bland al tatalui

fara privirea incapatoare si trista a mamei

fara surasul misterios si vesel al fratelui

dar si fara curiozitatea

care m-a facut sa pornesc

catre promisiunile orizontului

vechile rosturi sunt atat de surpate

incat nu le mai pot trece cu vederea

stiu de la filozoful german Hegel

ca totul este o iluzie sofisticata

in jurul careia

ne tot invartim

mimand dialectica in intalnirile noastre

cu absolutul.

Bucuria fara sens de a avea

Am

ridicat valul gandurilor

meteahna fara leac

care mi-a ramas din vremea

in care povestile pareau

mai frumoase decat insailarile mele primitive

pe ulitele pline de suferinte

infasurate in surasul trist al vorbelor

la gura sobei

in timp ce mamele mestecau in vasele

binevoitoare cu mancarea saraca

ne adunam in sfarsit toti la aceeasi masa

cei mici cu cei mici

cei mari cu cei mari

si intre cele doua lumi

puntile cu doua benzi ale respectului

mi se parea prea mica

lumea in care m-am nascut

incercam sa vad

ce este dincolo de marginile orizontului

curiozitate pe care astazi nu o inteleg

pentru ca am aflat deja

ca lumea in care traiesc

nu pune pret pe amanunte

ele fiind fumul care iese pe narile clipelor

in timp ce Dumnezeu

doarme cu teasta rezemata

de marginile universului

fiind atent doar la marile echilibre

ce importanta au anotimpurile

ce inseamna amintirile din moment ce omul

este bantuit

de felul in care va arata ziua de maine

ce este aceasta lume

care amesteca lumina si intunericul

inchinandu-se

si rugandu-se departarilor

pana in ziua in care un cutremur va reseta

gandurile

obisnuintele

insasi ideea de fericire

redefinind modul in care omul oscileaza

intre libertatea sincera de a fi

si bucuria fara sens de a avea.

Sufletul speriat de singuratatea absolutului

Urasc cuvintele

care dormiteaza in teritoriul

plin de iluzii

al necunoscutului.

In zadar

am vrut sa adun

semnele infinitului

in ceea ce parea

singura cale a omului

de a  intelege

de unde si incotro.

Privind zarva nemediatizata

a unui musuroi de furnici

am ajuns liber

din nou

si privesc cu mila

scrasnetele care insotesc

secundele suparate

pentru ca in calea lor

s-a ridicat din nimic

zidul indiferentei mele.

Cantecul privighetoarei

sfasie ultimele incercari

ale secundelor

de a inalta peste tot

temnite noi sufletului

speriat de singuratatea absolutului.