Cuvantul

Cuvantul

a tulburat

ordinea lumii.

Inainte de el

eternitatea avea constinta de sine

in cusca uitarii,

zidita curbat.

Perfectiunea

pe care tacerea

o poate atinge

cand marile forte

se-aduna la sfat.

Haosul, rege.

Structurile,

ramuri de care atarna

iadul si raiul

sub pavaza unui

etern concordat.

Fara sa stiu, fara sa vreau

Fara sa stiu,

fara sa vreau,

am alungat

din mine gandul.

Un gand frumos,

ca primavara,

un gand

de care m-am temut

si n-am stiut

sa-i mangai chipul

si-n locul lui

atata spatiu

pe care,

sprintena,

rutina l-a umplut.

Fara sa stiu,

fara sa vreau

am alungat

din mine

plansul.

Un plans pe care

pitpalacul

il mai incearca

pe-nserat

si-l stie,

sigur

si ciresul

in care noi ne-am catarat.

Fara sa stiu,

fara sa vreau

am alungat

din mine dorul.

Un dor

in care timpul moare

si din tristetea lui

surasul

isi face aripa

sa zboare.

Stam in varful dealului

Stam în vârful dealului

la taifas cu Cel ce nu-i.

Mă simţeam precum în rai.

Fără timpul care curge,

fără gânduri care umblă

alandala

prin susai.

Dar n-a fost aşa să fie.

Nici de leac,

nici veşnicie.

Norii s-au învolburat.

Tunete au lepădat.

şi din raiul meu ţâşniră

gânduri negre care zarva

neodihnei o porniră.

Doamne,

parcă m-ai lăsat

singur şi neterminat

la o margine de sat.

Doamne,

milă de-ai avea,

să mă ţii în casa ta,

să mă bucur când mă plouă

cu nedumeriri tăcute

precum boabele de rouă.

Doamne,

iartă-mă că strig,

după tine când mi-e frig

iar când soarele răsare

nu mai am nici o strigare.

Stam în vârful dealului

la taifas cu Cel ce nu-i.

Iar în vale,

ca-ntr-o ceaţă,

morţii se trezesc la viaţă,

pentru-o clipă

care zboară

pe deasupra lor,

precară.

Creatorii stau pe ganduri

Hai la drum,

la drum,

la drum

si la secerat de fum.

Trece omul

prin nameti

ca austrul

prin scaieti.

Din nisip

e tot ce lasa

duhul omului

pe masa.

Stele mari

vor fi uitate.

Din cenusa lor

imensul

isi va construi palate.

In pustiul vesniciei

iar surade Dumnezeu.

Ii sunt rob

dar am pacate

de ma infior si eu.

Bat la poarta raiului

cu taria paiului.

Vantul iute

nu-l indoaie.

Doar rugina din oglinda

toata fibra i-o inmoaie.

Pe un pisc

de fericire

Creatorii stau pe ganduri.

Meditand la nemurirea

care trece

printre clipe,

ca un dascal printre randuri.

Stoluri,

stoluri,

trec cocori

din tarziul calm al verii

catre alte zari cu flori.

Tare-as vrea sa uit

de stele

caci n-am aripi,

am picioare

ce ma poarta pe coclauri

somnoroase

si rebele.

Toate se duc si vin

Adierea vantului

surasul diminetilor insorite

dansul indragostitilor

in poiana gandurilor inmiresmate

nostalgia departarilor

din care nu au ramas urme nici in pulberea stelelor

salutul binecuvantat al norilor

care brazdeaza linia surda a orizontului

licarul viu din privirea celui care vede

dincolo de coaja subtire a timpului

tristetea chipului

peste care s-au asternut

urmele intamplarilor nedorite

apele care duc in vale

toata oboseala

izvorata din defilarea sacadata a obisnuintelor

umarul necunoscutului

indoit de apasarea rece a despartirilor

chipul celor plecati

in amurgul abia mijit al sperantelor

toate se duc si vin

fara ca noi sa putem citi

in adancul inimii

sau al cuvantului.

Ecouri

A fost luat Iisus

si pus

la grele incercari

de insusi Diavol

in pustie.

I s-a promis

putere peste om

si peste falsa lui imparatie.

Sa piei

in urma mea Satano,

i-a zis Iisus

ispitei care roade

a nemuririi temelie.

Si a pornit

descult

prin Tara Sfanta

duhurilor rele sa le ceara

ascultare vie.

Cei ce au fost pieira

iar in cer

samanta vesniciei noastre

inca mai respira.

Plutesc pe bolta

vulturi

iar pe uliti raul

pulberea-si rasfira.