Bombănind metecăind Gheorghe Moise zis și Haplea se apropia din vale părea sincer afumat avea pasul cam săltat asimetric căci trecuse într-o doară pe la mat cu mustața ruginită de la țuică și fumat Totuși era falnic Gheorghe Moise ca bărbat S-a oprit zâmbind pe buza șanțului de ploi stricat se uita tăcut spre mine cum se uită Sfântul Petru la copii care joacă țurcă țurcă și iar țurcă în suhat Cum te cheamă măi creștine? Dracu-n praznic țurlai-zvurlai cine știe am uitat Tu ești ăla care cântă serenade cu cimpoiul zărilor pe înserat? Bre Nea Gheorghe ai respectul meu de-a pururi dar n-am timp de trăncăneală sunt cu voia dumitale ocupat Mda se vede stai la soare încordarea cugetării se întinde pe obrazul tău bronzat Bre Nea Gheorghe ia un loc și zi mai bine ce anume te aduse dintre văi la noi în sat Mă aduse măi copile dorul de-a simți o clipă bucuria de-a-nțelege fericirea printre muște apăsat Se prea poate eu aici precum se vede din nămolul plictiselii construiesc castele-n care muștele se-aștern la sfat ...Aș mai sta dar nu se cade ditai omul să se lase de un țânc împresurat?!