Incotro?
Aceasta a fost intrebarea care a stat mereu
pe buzele mele.
Nu cunosc intrebare mai grea.
Am incaruntit fara sa-i cunosc raspunsul.
Cautandu-l
am ridicat in jurul meu doar ziduri
care m-au izolat de mine insumi.
Cel dupa care tanjeste partea frumoasa
a sufletului meu.
Ape invizibile au distrus temeliile vesniciei.
Abia acum,
Ecleziastule,
desertaciunea va rodi in libertate.
Omul despre care ai profetit tu
va fi secerat
de vantul neinduplecat al singuratatii.
Iar Dumnezeu va trebui sa inventeze alt om
a carui fericire
se va adeveri
cat timp curiozitatea nu va fi mai tare
decat duhul blandetii.
Se hurduca dealurile
muntii si apele
darmite amintirile mele
ratacind neimpacate prin galaxie
ce simpla era viata
atunci cand nu ma intreba nimeni
de ce stau cu urechea lipita de
murmurul apasat al stalpilor de telegraf
sperand ca intr-o buna zi
Dumnezeu ma va primi in audienta
si imi va spune in sfarsit
Tu
neobrazatule
bine ai venit in biserica infinitului
si a armoniilor universale
Daca vrei sa ramai in acest loc
trebuie sa stii
ca nu te vei mai intalni
cu plansul privighetorilor
si nici cu chiotele de bucurie ale colindatorilor
Aici
unde poruncesc eu
toate categoriile sunt aliniate
astfel incat ingerilor nu le ramane decat
sa se lase purtati de chemarea orizontului
Incremenite sunt poruncile
iar aleile sunt strajuite
de panouri uriase in care ingerii pot vedea
cu nostalgie
ramasitele lumilor fractale
prin care au calatorit in copilarie
De fapt te-am primit in audienta
dintr-un motiv foarte simplu
Mi-ai tot cerut in rugaciunile tale
haotice si colorate
mai multa intelepciune
Te rog sa-mi spui
ce vrei sa faci cu aceasta intelepciune
intr-o lume
care este asemenea unui ghetar
desprins din imbratisarea continentelor
si plutind ireversibil
catre eterna vreme a inceputurilor.
Peste noapte
cenusiul toamnei
a fost inghitit
de albul curat al fulgilor de nea.
Mirare trista
a incoltit
brusc
in sufletul meu.
Mi-e dor de cei ce nu mai sunt
in casele lor
si mi-e dor de linistea care inunda
curtea parinteasca
dupa o noapte de vifor
neanuntat
de cei care umbla aiurea
prin cortul cuvintelor.
Au trecut culori prin mine,
chiot,
ape si suspine.
Cand parea
sa fie clipa
nesecat izvor de bine,
au crapat de sila stalpii
boltilor geometrine.
Duhul meu,
captiv in cusca
unor fapte anodine,
taie halci din infinitul
descompus
in semne fine.
Am crezut
ca sunt o sfera,
leagan gandului
si lumii
ce s-a oglindit in sine.
Nu-s decat
un punct pe harta
dorului de zarea muta.
Si voi deveni orfanul,
dens
si iute la manie,
cand orbit de intuneric
vesnicia il saruta.