Straine

Ai fi vrut sa fie timpul vietii tale nesfarsit?

Si launtrul tau sa fie ca un buncar parasit?

La ce bun sa vezi cum zarea,

ca o functie de clipa,

isi determina culoarea

si doar frigul dintre stele

te asteapta cand se lasa

soarele spre asfintit?

Mergi pe ulita pustie

bucurandu-te,

badie!

Cat mai trec fiori prin tine,

universul te include

ca pe-un punct din care totul

pare altfel decat este

pentru eul fara margini

universul tau,

straine.

Floarea de margaritar

Floarea de margaritar,

un soldat pe care lumea

l-a uitat plangandu-si clipa

pe o piatra de hotar.

Orizontul.

Departarea.

Gandul vesel stand in soare

si-n parfum de inviere

a pamantului hoinar.

Urca visele din mine

pe carari

pe care apa timpului le-a rupt din sine.

Parc-as fi intr-un altar,

singur cuc,

privind cum rade

floarea de margaritar.

Omul

Omul

este umbra

gandurilor sale.

Unde-i bucurie,

raurile vietii

au si punti

spre jale.

Mi-as dori sa fie

clipa

vesnicie.

Ascultand tacerea

gandurilor mele,

uit mereu de clipa

si visez ca umblu,

ratacit,

pe cerul

decorat cu stele.

Omul

este umbra

gandurilor sale.

In nisip

sau piatra

el isi taie cale.

Iar un strop de roua

de-l va rupe-n doua,

cucuveaua,

buha

si vre-un caine,

doctor in tarziu de noapte,

ii va plange,

poate,

gandurile moarte.

Omul

este umbra

gandurilor sale.

In scripturi zidite,

cele abisale.

La apus de soare,

cand surasul moare,

toate curg la vale.

Si ramane omul,

singur,

in povestea

ratacirii sale.

 

O minune trecătoare

Plânge dorul

printre stele

şi mă doare amintirea

tatălui şi-a mamei mele.

Am tot zis că n-oi mai scrie,

prea sătul de nemurirea

ce aşteaptă să-i pun aripi

din cerneală şi hărtie.

Am parfum de sfâşiere

în adâncurile mele

şi mă doare de mă seacă

amintirea tatălui

şi-amintirea mamei mele.

Doamne,

ştiu că viaţa este

o minune trecătoare

dar nu pot să-mi uit părinţii,

amintirea lor mă doare.