Nu voi fi niciodata mai intelept decat punctul

Singur si nemuritor

in univers?

Sau

asemenea frunzelor de nuc

care se vestejesc la prima bruma?

In ce punct al universului

as fi impacat

cu singuratatea si nemurirea mea?

Marile echilibre,

fundamentele cunoasterii,

sensul peregrinarilor omului

prin cotloanele neastamparate ale istoriei

sau amintirea lucrurilor neinsemnate

in care mi-am lasat sufletul sa germineze

utopii,

dumnezei,

megaconcepte,

si stavilare in calea necunoascutului?

Oricare ar fi drumul ales,

nu voi fi niciodata mai intelept decat punctul.

In memoria fratelui meu… (13 ani de la despartire)…

Era genul de om

care stia mai multe decat cei de-o seama cu el.

De aceea,

cuvantul lui era ca o apa care curgea domol

pe sub salciile plangatoare ale adolescentei mele.

Multe din cararile importante ale destinului meu

au fost batatorite de el.

Ironiile lui au fost intodeauna bine primite de sufletul meu.

Autoironiile lui,

mereu la granita dintre suras si plans.

Am stiut mereu ca  are alte vise decat mine.

Eu voi muri

privind la chipul vesnic neinteles al departarilor.

El a murit

zambind obosit numeroaselor fete si promisiuni

ale momentului.

Astept cuvantul tau de indreptare

Doamne,

pentru ca stiu sa ascult,

te rog,

spune-mi ce vrei.

Tu esti inceputul si sfarsitul

in fiece punct al universului.

Iar eu sunt muzica

care poate umple paharul singuratatii tale de o clipa.

Smerindu-ma

si preamarindu-Te,

astept cuvantul tau de indreptare.

Spre o mai buna intelegere

a celor ce-au fost,

sunt

si vor fi de la Tine.

Si de nu-ti va aduce mangaiere cuvantul meu,

sa ma certi, Doamne!

Singur fiind cu-ale mele,

ma pot rataci

si pot adormi.

increzut,

in gradina nimicului.

Să fie…

Să fie timpul

doar o uliţă pe care

se scurg

ideile curente în uitare

iar punctul

să ne fie

pulberea din care

îşi construiesc savanţii

sisteme arbitrare?

Să fie gândul

doar un semn în care

se-aude dimineaţa

foşnind de nerăbdare

iar punctul

să ne fie

pulberea din care

apusul se întrupă

aici şi-n depărtare?

Să fie zarea

doar o vorbă pentru care

am cercetat

adesea

surâsul unor clipe

plângând şoptit

pe dealuri

iar punctul

să ne fie

pulberea din care

ne adunăm puterea

de-a rupe timp

din soare?