Singur si nemuritor
in univers?
Sau
asemenea frunzelor de nuc
care se vestejesc la prima bruma?
In ce punct al universului
as fi impacat
cu singuratatea si nemurirea mea?
Marile echilibre,
fundamentele cunoasterii,
sensul peregrinarilor omului
prin cotloanele neastamparate ale istoriei
sau amintirea lucrurilor neinsemnate
in care mi-am lasat sufletul sa germineze
utopii,
dumnezei,
megaconcepte,
si stavilare in calea necunoascutului?
Oricare ar fi drumul ales,
nu voi fi niciodata mai intelept decat punctul.
Tatalui Ceresc infinit omagiu
de la cel care a invatat tarziu
ce este adevarata umilinta.
Poate mai este drum lung
pana cand voi sti sa port camasa umilintei.
Dar,
cat timp mai am ochii deschisi
macar stiu ce departe sunt
de lumina de dincolo de ratiunea limitata.
Era genul de om
care stia mai multe decat cei de-o seama cu el.
De aceea,
cuvantul lui era ca o apa care curgea domol
pe sub salciile plangatoare ale adolescentei mele.
Multe din cararile importante ale destinului meu
au fost batatorite de el.
Ironiile lui au fost intodeauna bine primite de sufletul meu.
Autoironiile lui,
mereu la granita dintre suras si plans.
Am stiut mereu ca are alte vise decat mine.
Eu voi muri
privind la chipul vesnic neinteles al departarilor.
El a murit
zambind obosit numeroaselor fete si promisiuni
ale momentului.
Timpul zboara.
Intr-o zi,
doar cu zambetul pe buze,
spre apus de vom privi,
ne vom intreba,
retoric,
pentru ce exista stele,
pentru ce exista suflet,
pentru ce,
in loc de zero,
infinitul se intinde
peste taina lui a fi.
Ceea ce are lacas
in aburul departarilor,
se poate vedea
doar folosind lumina credintei.
Demiurgul
contempla creatia lui
tinand sub obroc intelept
sentimentele.
Cel plasmuit din tarana eternitatii
va fi inghitit
de falcile iuti ale clipei
de nu va gasi in sine
aripi de soim
care sa-l poarte
spre lumea credintei.
Doamne,
pentru ca stiu sa ascult,
te rog,
spune-mi ce vrei.
Tu esti inceputul si sfarsitul
in fiece punct al universului.
Iar eu sunt muzica
care poate umple paharul singuratatii tale de o clipa.
Smerindu-ma
si preamarindu-Te,
astept cuvantul tau de indreptare.
Spre o mai buna intelegere
a celor ce-au fost,
sunt
si vor fi de la Tine.
Si de nu-ti va aduce mangaiere cuvantul meu,
sa ma certi, Doamne!
Singur fiind cu-ale mele,
ma pot rataci
si pot adormi.
increzut,
in gradina nimicului.
Să fie timpul
doar o uliţă pe care
se scurg
ideile curente în uitare
iar punctul
să ne fie
pulberea din care
îşi construiesc savanţii
sisteme arbitrare?
Să fie gândul
doar un semn în care
se-aude dimineaţa
foşnind de nerăbdare
iar punctul
să ne fie
pulberea din care
apusul se întrupă
aici şi-n depărtare?
Să fie zarea
doar o vorbă pentru care
am cercetat
adesea
surâsul unor clipe
plângând şoptit
pe dealuri
iar punctul
să ne fie
pulberea din care
ne adunăm puterea
de-a rupe timp
din soare?