Permanentele inundatii…

A murit plansul

preotii infinitului

l-au infasurat in cenusiul necunoscutului

zicand

ca unii aflati

pe marginea lustruita a santului

mai nimic nu mai este ca inainte

cand albinele

se adunau ciorchine la streasina duzilor

inainte de a da viata altui stup

sfanta afurisenie

de ce mi-a ramas gandul agatat

de acele secunde

asemenea fulgerului

acum cei care colinda

betegi

ulitele de altadata

sunt veniti din galaxia internetului

cine stie ce se afla

dincolo de acest cuvant

aspirator de suflete

mai bine ma asez

surazand

in corabia invizibila a singuratatii

chiar daca aceasta a esuat

pe araratul satului meu

cu relief contorsionat

fi-mi-ar inchipuirile mintii de ras

caci aici

nu mai exista prigoriile

din moment ce timpul a inceput

sa curga ca o apa

care a inceput sa aiba

damblaua permanentelor inundatii.

Si te du in larg de zare

Nu mai sunt carari

pe care

pasii mei sa treaca sprinteni

din fantana grea a clipei

in a vesniciei boare.

Au murit prea multe

stele

si s-au strans in cimitire

la odihna volen-nolens

toate neamurile mele.

Nu mai am vapai

in mine

si nici aripi sa ma poarte

dintr-un gand cu ramuri triste

pe un tarm fara suspine.

In zadar simtiri

si cuget

m-au purtat prin alte spatii

unde timpul se pravale

in cascada lui

cu tunet.

Scrie, lasa clipa

sa se duca

cum se duc nisipuri fine

din pustiuri de Sahara

in gradina mea

nauca.

Si te du in  larg

de zare

cum se duc in prag de toamna

peste mari si tari anume

pasarile calatoare.