Sufletul omului
orbecaind in calea furtunilor
privind pe furis la spectacolul lumii
fara bariere de spatiu si timp
mereu aplecat asupra lucrurilor neinsemnate
unele avand radacini adanci
in vechile plasmuiri ale eternitatii
altele asemenea frunzelor care mor
de singuratate
nu exista popas pentru cel care a uitat
cuvintele parintilor
si bucuria de a privi chipul inveselit al diminetilor.
Cuvintele sunt de la Dumnezeu.
Vorbele tin de metabolismul omului.
Cuvintele au intindere si sfiala
in alcatuirea lor multimilenara.
Vorbele sunt ca niste sabii
pe care omul le foloseste
pentru a reteza
ceea ce intelege el din clipa.
Cuvintele cutreiera vesnicia
in timp ce vorbele
nu inteleg nimic din spovedania infinitului.
Deodata,
m-am trezit
singur cuc
si otelit.
Nici asa nu-i bine,
frate.
Poti sa fii stapan pe holde,
varii
si nemasurate.
Daca duhul n-are
reazem,
pe un umar,
pe o stea,
partajata cu prieteni
din adolescenta mea,
sunt ca soba
care scoate
fum pe narile stricate.
Iarna lumea ma alearga.
Vara
sunt uitat,
desigur,
caci caldura
care vine de la soare
e mai pura
si mai docta
decat smogul
ce-nsoteste,
fara zgomot,
mult hulita mea
lucrare.
Cine-n lumea asta,
plina
de betoane si benzina,
se va indura
sa-mi deie
inapoi
desaga-n care
imi tineam si idealul
si un bulz de mamaliga,
pentru pasarile noptii
presupusa alinare?!