Pact cu orizontul

Oamenii sunt asemenea vulturilor.

Iubesc singuratatea pentru ca ea

le amplifica sinele.

Iubesc si forfota altor vietuitoare

pentru ca ea

le adulmeca sinele.

Inchipuiti-va

omul adulmecat de alti oameni.

Drumul catre omenire incepe sa prinda contur.

Omenirea o turma de bizoni care

se fereste din calea apelor.

Cei slabi in cele din urma vor fi

inghititi de ape.

Cei tari vor mai pluti

o vreme pe luciul eternitatii.

Apoi nimic nu mai conteaza

din ceea ce a fost candva un pact cu orizontul.

Adierea departarilor

Multe sunt lucrurile pe care

nu le stim la inceputul calatoriei

si nici mai tarziu cand ne obisnuim cu libertatea

cuvantului

risipind timp si carizma

despicand firul intelepciunii in patru

in timp ce vulturii care strajuiesc absolutul

ni se par a fi trimisii lui Dumnezeu

in imparatia celor

care uita si sunt uitati

pentru ca somnul lor sa nu mai poata

simti adierea departarilor.

Poeme inmuiate in parfum de stele

Sa fac un salt in timpul care vine

de nicaieri caci totul este ca o apa fara alte margini

decat chemarea lumilor straine

si cu-i sa-i spun dureri de am atunci cand umblu obosit

prin codrii cenusii din vasta mea visare

zapezi si uliti din trecut aud mereu plangand si singur este

gandul meu printre cuvinte  daltuite-n asteptare

apocalipselor le spun sa nu mai bata-n poarta casei mele

s-au adunat prea multe semne si primavara nu mai poate fi prilej

de bucurie cand pe dealuri berzele recita

poeme inmuiate in parfum de stele.