Despre visul numit „Ecuatia fericirii omului”

Presupunad ca undeva pe aceasta planeta, dereglata de locuitorii ei, exista o tara in care la fiecare pas te asteapta un morman de scarna, atunci vom vedea cum toate televiziunile din proximitate, dar si din tarile etalon pentru democratia de piata, vor transmite in direct spectacolul regizat de prostia omeneasca, coagulata la nivel de comunitate. Si nu vor transmite o singura data, sau maximum de doua ori, vor relua transmisia cu o voluptate greu de inteles de catre omul cu scaun la cap.

Scarna adusa in fata reflectoarelor. Te intrebi, fara sa fii un mare cugetator: „De ce nu aduc televiziunile in fata reflectoarelor partea frumoasa a universului si a umanitatii?”.

Sentimentul zadarniciei demersului meu este deja intens, pentru acea parte din mine care se intreaba „Are rost ce fac?”.

Ce a fost in capul lui Iisus cand s-a jertfit pe sine pentru a mantui valurile viitoare ale asa zisei civilizatii umane? Metecaim (adica umblam ca niste oameni beti) in jurul nascocirilor aberante ale civilizatiei banului. Banul este Dumnezeul la care se inchina umanitatea cu sarguinta si indarjire. Umanitatea este o realitate plina de contraste. In mod paradoxal, eforturile umanitatii de a se afirma exemplar sunt permanent dinamitate de atractia omenirii pentru bogatie si putere. Doua comori care golesc sufletul omului de frumusetea lui naturala.

Cum il mai putem desprinde pe om din imbratisarea perversa a societatii de consum?! In loc sa existe pentru a intelege numeroasele taine ale creatiei, omul exista pentru a sustine marea gaselnita numita „societate de consum”.

La ce bun relativitatea lui Einstein? La ce bun axiomatica lui Hilbert? La ce bun axiomatica lui Euclid? La ce bun dialectica lui Hegel? Toate acestea arata cat de numeroase si frumoase sunt bogatiile spiritului uman. Cati dintre politicienii de astazi l-au citit pe Hegel sau pe Platon? Daca ar fi facut-o, ar fi inteles ca metecaiala lor in calitate de „actorasi” politici este usor de diagnosticat.

Nu-i ajuta capul, adica acea parte a unui individ in care isi are salas spiritul personal. Care ar trebui sa vibreze astfel incat sa intre in rezonanta cu vibratiile spiritelor, sa le zicem, luminate.

Luptam din greu sa nu ne fortam limitele. Traim intr-o lume care se inchina la icoana autosuficientei, anticamera incompetentei si a dereglarilor de natura morala. Ce vorbim noi aici?! Insanatosirea omenirii este problema omului. Dumnezeu a vorbit. Apoi a plecat in concediu. Cand se va intoarce ne va gasi rastigniti in fata televizoarelor, goliti de bucuria de a savura un rasarit de soare minunat.

Ne umflam in pene, dribland cu indemanare adevarul, asa cum este el prezentat in cartile inteleptilor. Marea trancaneala a inundat asa zisa civilizatie umana. Reflectia veritabila ( in care ideile ocupa o pozitie esentiala) a fost inlocuita de trancaneala televizata. Mai sunt si alte forme de trancaneala. De exemplu, trancaneala care a inundat retelele de socializare.

Televiziunea si retelele de socializare ar fi putut sa joace un rol benefic in alta lume. Nu in lumea care se inchina la odoarele societatii de consum. Sa incepem acum sa spunem ca traim intr-o lume stramba?!

Ingrijorator este faptul ca traim intr-o lume care se pare ca a renuntat sa mai caute ecuatia fericirii omului. Fara de care orice forma de comunitate isi indeparteaza si neutralizeaza indivizii care o compun, desi, numai ei ar putea sa caute alte cai de intoarcere a omului la izvoarele fericirii. Omul, a carui valoare este recunoscuta de societate, poate cauta izvoarele fericirii omului. Ce ne facem cu invidia? Ce ne facem cu tenacitatea de care dau dovada prostii cand tintesc demnitatile aduse in derizoriu de prostia colectiva? Prea greu pentru o postare. Poate voi mai incerca. Cine stie?!…

Trufia

In felurite chipuri si ocazii i s-a spus omului sa nu uite nici o clipa cat de neinsemnata este umbra pe care o lasa pe spinarea pamantului. In loc sa dea semne de indreptare, omul s-a adancit in pacatul trufiei. Suprema trufie de care se face vinovat omul are radacinile infipte in usurinta cu care se inchipuie reper universal pentru toti semenii lui. Grea incercare pentru om sa-si cerceteze in oglinda caratele invizibile ale infatisarii lui prin ochelarii aburiti ai trufiei. Simpla curiozitate ma indeamna sa intreb: oare trufia care isi are salas in sufletul prostului este mai usor de iertat decat trufia care schimonoseste sufletul omului instruit? A fi instruit inseamna a vedea lucruri pe care altii nici nu le banuiesc. Neinconvoiat in fata trufiei este doar inteleptul, adica invatatul pentru care oglinda este doar o apa fermecata in care tigrul are taria sa se vada imputinat, ca o pisica.

 

Adevarul

Adevarul este un cuvant. Inventat pentru a eticheta creatiile subiective ale omului. Daca i-ar lipsi omului foamea de adevar, viata lui ar fi plina de intamplari care ii aduc mangaiere ca intreg, nu doar la nivelul mintii lui, oarecum nerusinata din moment ce tinde sa fie mai presus de curiozitatea ochiului de a savura tristetea solemna a unui apus de soare.

Domnia exagerata a ratiunii care se inchina la icoanele zdrentuite ale adevarului poate face din om un fel de caine care se invarte in jurul cozii. Uitand de simplitatea si frumusetea creatiilor a caror samanta a venit de dincolo de inchipuirea limitata a omului. Obsesia adevarurilor zamislite de el sau de altii nu-l va salva pe om. Omul va fi salvat de curajul de a se vedea intaiul dintre nevrednicii chemati sa vada dincolo de lungimea nasului.