... Precum mierea de albine trec cuvintele prin mine mângâiere și balsam sau preaplinul disperării celui care vede lumea numai printr-un singur geam. Seara când se-aud lăstunii pe la streșini ca nebunii lasă-ți mintea să respire ca un prunc uitat de mamă pe răzoare de iubire. Magma zării te îmbie cu aromele visării în fânarul simplității de adormi vei înțelege tainele singurătății. Gând-aducere aminte alergând după cuvinte el în somn se va preface și corola lui de sensuri într-o zi se va desface. Totul pare în zadar luminat de insistența nostalgiei mele far aș pleca dar ce folos Demiurgul se distrează aruncându-mi pe fereastra veșniciei câte-un os. Să renunț la poezie și să merg desculț prin praful unei zile la chindie nu tu coplă sau pantum doar surâsul libertății închinându-se la chipul ce răsare din acum. (Maestrului I.Roșioru)
De ce „Maestrului I.Rosioru” ?
Nu stiam ce inseamna „copla” si ” pantum” dar m-am documentat (sa traiasca Google).
Poezia este de-acum multa vreme in tine asa ca si sa vrei n-o mai poti ignora.
Maestrul Rosioru este impatimit al coplelor si al panumurilor.
Buzoian de-al nostru, din Manzalesti. Prolific si cumsecade.
In ceea ce priveste observatia cum ca „poezia este de-acum multa vreme in…” nu sunt asa de sigur.
Cui ii mai trebuie poezie in aceasta lume?
Sper sa ajung sa o las mai moale.
Sanatate!!!!
D.B.
Am citit un roman scris de Rosioru mai demult dar spre rusinea mea nu mai stiu cum se numea. O sa-l caut pe Internet si sper sa gasesc ceva.
Mie-mi place poezia ta si poezie adevarata oriunde ar fi ea asa ca nu te lenevi ca nu-ti sta-n fire !
Cecilia
Nu am citit nici un roman de Roșioru pentru ca nu l-am putut procura. Drept este ca nici nu m-am forțat. Recent mi-a trimis formatul electronic al unui volum de poezii, publicat la Constanța, cred.
I-am întâlnit textele în Almanahul scos anual de buzoieni cu texte scrise de buzoieni. De asemenea, scrie mult pe facebook. Are mulți admiratori. Cred că se simte obligat să le dea de citit zilnic câte ceva.
Eu nu pun pe facebook decât dacă am chef. Și nu aștept aplauze. Am văzut ce le place oamenilor. Dacă le livrezi texte mai grele sunt reticenți.
Nu se pune problema să mă lenevesc. Doar că sunt zile în care cuvintele se feresc de mine, degeaba le amăgesc eu. Ce atâta grabă! Am 3-4 cititori, să aibă și ei răbdare.
În plus, nu am ieșit la pensie. O să mai fac prelungire de activitate un an. Nu prea mă văd stând cu nasul în tot felul de fleacuri gospodărești, fleacuri care astăzi sunt reparate și mâine se degradează. Alt non-sens.
Mi-am complicat viața. Casa, curtea, orașul, pandemia etc., nimic nu seamănă cu ceea ce am prețuit eu în satul natal.
Mâine am un examen cu cei de anul III. Greu îi poate determina cineva să înțeleagă faptul că un meseriaș adevărat este și un bun jongleur cu ideile, nu doar un simplu tastaturist.
O seară bună!
D.B.
Foarte bine ai facut ca ti-ai prelungit cu un an slujba (din cate stiu poti prelungi cu 3 ani ). Nu te vad pensionar desi asta e directia – daca ne gandim la legile care reglementeaza activitatea didactica. Si daca te-ai intoarce acum in satul natal n-ai fi multumit , nu cred ca ti-ai mai gasi rostul .Nu cred ca ti-ai complicat viata , dimpotriva ti-ai creat conditiile sa te simti in largul tau.Nu cred nici ca ai 2-3 cititori esti cam modest nu crezi ?
Am gasit poezii de Rosioru ! Este ceva deosebit , iti trimit aici o mostra. Ce-ar fi sa le dai celor de anul III sa faca o analiza nematematica unor poezii scrise de tine, adanc filozofice si uneia scrisa de Rosioru din care iti trimit mai jos:
Mă întâmplu să te fiu
(coplă cu variaţiuni)
De o lună-ntreagă plouă şi oraşul tot e gri:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu zi de zi!
Caii de olac albastru taie stepa la galop:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu fără scop!
Preotul Zahei se roagă de trei ceasuri în altar:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu în zadar!
Fiindcă le soseşte vremea florile se vestejesc:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu nefiresc!
Piatra lui Sisif mizdreşte în cădere negrul pisc:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te isc!
Prin livezile de zarzări face crivăţul prăpăd:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te văd!
Căprioara însetată suflă-n gheaţa de pe lac:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te plac!
A plecare-n largul stepei bate murgul din picior:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te dor!
Inorogu-şi pierde urma fermecată în deşert:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te iert!
Fărăr milă prin pădure trece ultimul taifun:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te-adun!
Preţ de şapte zări ţinutu-i tot o apă şi-un pământ:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te cânt!
Niciodată mersul lumii n-a fost parcă mai incert:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să de cert!
A nelinişte nechează caii sprinteni de olac:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te tac!
Pe sub casa talpei oarbe trec puhoaiele-n tumult:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te-ascult!
În cuptor topeşte zmeul discul lunii de argint:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te-alint!
Dansul Ielelor îi ţine pe recruţii beţi în loc:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te joc!
A rămas poştalionu-n pustă fără cai de schimb:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te plimb!
Mirele pornit spre casă a pierit cu doru-n piept:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te-aştept!
Dunărea-şi retrage apa pocăită peste dig:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te strig!
Peste pragul sorţii moartea trece cu piciorul stâng:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te plâng!
Ariadna-şi trage firul înapoi din labirint:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te mint!
Putrezite-s în tarhaturi toate şeile de lemn:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te-ndemn!
Vrăjitoarele-n cazane fierb cărările de fum:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te-ndrum!
În oglinda blestemată neştiuţi ursiţii pier:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te cer!
Strunele viorii-adastă ritmuri de epitalam:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te-aclam!
Drumul sorţii nupţiale e din ce în ce mai lung:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te-ajung!
Nenorocu-ntinde sacul fără fund să ia uium:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te-asum!
Dragostea sucombă mută sub pecete de blestem:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te chem!
Ura gratuită-şi mână cerbii svelţi spre abator:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te-ador!
Zilnic morii capturate i se sparge câte-un valţ:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te-nalţ!
Un mister învins atrage după sine alt mister:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te sper!
Moartea-n rochie de gală cântă arii la clavir:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te-admir!
Ies scheletele să prindă ritmul valsului pe ring:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te ning!
Cad hipnotizaţi cocorii-n ochiul hăului profund:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te-ascund!
De trei nopţi în hornul casei urlă viscolul zălud:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te-aud!
Sfinxul straniu se întoarce din poveste în pustiu:
Numai eu bolnav de tine mă întâmplu să te fiu!
Ion Roşioru
Interesanta alaturare si alternare de
cuvinte si expresii („ma intamplu sa te fiu ” , etc.)
Tin minte ca Rosioru era un baiat uratel si destept , mai mare ca mine si, nu stiu de ce, imi era cam teama de el.
Am mai citit si alte poezii, de exemlu :
La ceas de trainică iubire
Uitat de Dumnezeu pe turlă, destinul, Ană, ţi-l asum:
Si tu es mea basilica, tua fons clara ego sum!
Jertfindu-te de bună voie şi tu l-ai asumat pe-al meu:
Înaintând pe drum stihinic l-ai înfruntat pe Dumnezeu!
Ştii, apa din fântâna care de-acum alături îţi va sta
În veci de veci va fi sfinţită de cerul din privirea ta!
Pe semne, Cel-de-Sus pe turlă de m-a uitat a zis c-aşa,
La ceas de trainică iubire, mă vei zidi în soarta ta!
Ana
Urcat pe şubredele ziduri de mănăstire-n gând îţi strig
Să nu te mai avânţi prin zloată, să nu te mai avânţi prin frig!
Prin dioptrii de lacrimi arse scrutez fântânile din dor
Şi le implor să te reţină din cale cu hipnoza lor!
Să calci pe propriile-ţi urme când trece luna peste grui,
Să te absoarbă-un lup totemic în fosforul din ochii lui!
De-atâta paradox manolic orice firesc e nefiresc:
Cu cât nu-mi vii cu-atât mai tare în textul lumii te zidesc!
Domnul Rosioru este un mestesugar. Scormoneste dupa cuvinte. Iubitor de scheme fixe. Mereu in cautare de efecte. Filolog.
Toata stima pentru vecinul nostru de plasă (Plasa Slănicului, după spusele bunicii mele, care avea nostalgii capitaliste…).
Volumul pe care mi l-a trimis este inchinat iubirii. Victima adoratiei este când pământeană când extraterestră.
Nu vreau să mă las contaminat de stil.
Frumusețea este un dat relativ. Depinde de unghiul din care privești.
O seară bună!
D.B.
Acorda-mi, daca se poate, circumstante atenuante privind „aprecierea” aceea „uratel”.Trebuie sa ma vezi in clasa
a-IX-a , putin speriata de cei mari (la propriu) din clasele a XII-a pe care-i vedeam in pauze si unii chiar ma sicanau.
Acum, gasind si poze cu Rosioru am vazut ca s-a schimbat mult – relativitatea bat-o vina – (daca nu-ti cer prea mult ai putea sa-mi trimiti si mie acele poezii in format electronic ?!)
Nu cred ca pe tine te-ar influenta stilul lui ( nu ca n-ai putea sa scrii si altfel) dar tu ai stilul tau specific – oare nu a spus cineva ca „stilul este omul insusi’ ?
Altfel, iti doresc sa poti ajunge in padurea aceea cu o carare spre satul tau dar nu sa vezi cum moare omenia care a mai ramas ci cum renaste.
Clopotele acelea nu prea mai aduna cine stie ce omenie si totusi cine are omenia sadita in el o mai are inca. Imi place cum spui:
„Peste liniștea
din sat,
vremuri noi
s-au revărsat.
Pe tăcute,
fără valuri,
au mușcat
adânc din maluri.
Apoi, sunt convinsa ca tu ai ales varianta „să ardă ca un far?!” (vorbesc de sufletul cu har).
O duminica linistita !