Taramul adierii

Liber sunt cand scriu si

gandul umbla trist prin colbul zarii

au murit de mult ciulinii de pe

malul stramb al apei unde ma luptam cu lenea botezandu-mi

saracia in izvoarele visarii

timpul a intrat la apa si ma simt inclus

in zborul catre marea

nemiscare

vad si-as vrea sa tac de-a pururi cand aud cum striga

unii la marunta mea lucrare

eu nu plang si nu ma-nfurii

dorm cu tampla rezemata de speranta

invierii

cine stie daca trupul va mai tine legatura

multa vreme

cu lumina care si-a gasit salasul in taramul adierii.

Plumbii pusi de nemurire

Sangele mai curge

lenes prin vazduh si prin

copaci

tragand lumea dupa sine ca un tren

ce urca dealul remorcat de

varcolaci

s-au oprit din goana rece stelele

la rasarit

a minciuna toate canta prin altare si cotete

adevarul a murit

nu-i de ras asa e lumea de cand a-nviat

pamantul

omul doarme beat de sine

in bordeie si castele descarcand in trupul vietii

plumbii dati de nemurire pentru-a-si apara

cuvantul.

 

Despre visul numit „Ecuatia fericirii omului”

Presupunad ca undeva pe aceasta planeta, dereglata de locuitorii ei, exista o tara in care la fiecare pas te asteapta un morman de scarna, atunci vom vedea cum toate televiziunile din proximitate, dar si din tarile etalon pentru democratia de piata, vor transmite in direct spectacolul regizat de prostia omeneasca, coagulata la nivel de comunitate. Si nu vor transmite o singura data, sau maximum de doua ori, vor relua transmisia cu o voluptate greu de inteles de catre omul cu scaun la cap.

Scarna adusa in fata reflectoarelor. Te intrebi, fara sa fii un mare cugetator: „De ce nu aduc televiziunile in fata reflectoarelor partea frumoasa a universului si a umanitatii?”.

Sentimentul zadarniciei demersului meu este deja intens, pentru acea parte din mine care se intreaba „Are rost ce fac?”.

Ce a fost in capul lui Iisus cand s-a jertfit pe sine pentru a mantui valurile viitoare ale asa zisei civilizatii umane? Metecaim (adica umblam ca niste oameni beti) in jurul nascocirilor aberante ale civilizatiei banului. Banul este Dumnezeul la care se inchina umanitatea cu sarguinta si indarjire. Umanitatea este o realitate plina de contraste. In mod paradoxal, eforturile umanitatii de a se afirma exemplar sunt permanent dinamitate de atractia omenirii pentru bogatie si putere. Doua comori care golesc sufletul omului de frumusetea lui naturala.

Cum il mai putem desprinde pe om din imbratisarea perversa a societatii de consum?! In loc sa existe pentru a intelege numeroasele taine ale creatiei, omul exista pentru a sustine marea gaselnita numita „societate de consum”.

La ce bun relativitatea lui Einstein? La ce bun axiomatica lui Hilbert? La ce bun axiomatica lui Euclid? La ce bun dialectica lui Hegel? Toate acestea arata cat de numeroase si frumoase sunt bogatiile spiritului uman. Cati dintre politicienii de astazi l-au citit pe Hegel sau pe Platon? Daca ar fi facut-o, ar fi inteles ca metecaiala lor in calitate de „actorasi” politici este usor de diagnosticat.

Nu-i ajuta capul, adica acea parte a unui individ in care isi are salas spiritul personal. Care ar trebui sa vibreze astfel incat sa intre in rezonanta cu vibratiile spiritelor, sa le zicem, luminate.

Luptam din greu sa nu ne fortam limitele. Traim intr-o lume care se inchina la icoana autosuficientei, anticamera incompetentei si a dereglarilor de natura morala. Ce vorbim noi aici?! Insanatosirea omenirii este problema omului. Dumnezeu a vorbit. Apoi a plecat in concediu. Cand se va intoarce ne va gasi rastigniti in fata televizoarelor, goliti de bucuria de a savura un rasarit de soare minunat.

Ne umflam in pene, dribland cu indemanare adevarul, asa cum este el prezentat in cartile inteleptilor. Marea trancaneala a inundat asa zisa civilizatie umana. Reflectia veritabila ( in care ideile ocupa o pozitie esentiala) a fost inlocuita de trancaneala televizata. Mai sunt si alte forme de trancaneala. De exemplu, trancaneala care a inundat retelele de socializare.

Televiziunea si retelele de socializare ar fi putut sa joace un rol benefic in alta lume. Nu in lumea care se inchina la odoarele societatii de consum. Sa incepem acum sa spunem ca traim intr-o lume stramba?!

Ingrijorator este faptul ca traim intr-o lume care se pare ca a renuntat sa mai caute ecuatia fericirii omului. Fara de care orice forma de comunitate isi indeparteaza si neutralizeaza indivizii care o compun, desi, numai ei ar putea sa caute alte cai de intoarcere a omului la izvoarele fericirii. Omul, a carui valoare este recunoscuta de societate, poate cauta izvoarele fericirii omului. Ce ne facem cu invidia? Ce ne facem cu tenacitatea de care dau dovada prostii cand tintesc demnitatile aduse in derizoriu de prostia colectiva? Prea greu pentru o postare. Poate voi mai incerca. Cine stie?!…

Omul care nu vede dincolo de ganduri

Omul care nu vede

dincolo de gandurile sale,

este cu putin mai presus

de o cartita

care ticluieste,

neobosita,

musuroaie.

Rautatea lumii

este cuibarul in care

vulturul fara aripi al liberului arbitru

individual

isi abandoneaza ouale.

Cartita isi traieste,

cu frenezie habotnica,

clipa.

Visul omului

care vede dincolo de gandurile sale

este sa intre in rezonanta

cu vesnicia.