Atunci cand omenirea a uitat de sine

Intr-o lume care a uitat de sine, marsaluind buimaca printre creatiile ei, nascute doar pentru a da glas eului saracit al individului, praful si pulberea uitarii se astern pe lucrurile si gandurile care conteaza: pomul inflorit sau incarcat de rod, zambetul care lumineaza singuratatea unui om, curajul de a te privi prin ochii altora, teama de minciuna si intunericul care isi are salasul in clipa. Nu se cuvine sa fim tristi numai pentru ca niste indivizi s-au uitat la gandurile noastre cu ochelari de cal. Atunci cand omenirea a uitat de sine, aura individului abia se mai zareste, chiar si atunci cand acesta goneste pe un armasar inaripat catre paradisul zdrentuit din inchipuirea lui ofilita.

Electronii

Nu cred ca electronii se gandesc la Dumnezeu

in timp ce gonesc pe orbita atomului gazda

asemenea unui caine care se invarte in jurul cozii

nici omul nu este mai intelept decat electronii

cu o mana se inchina sfintilor rastigniti in icoanele

singuratatii lui

si cu cealalta deseneaza portretul fericirii de o clipa

in tot acest timp

cuvantul este silit sa priveasca cavalcada anotimpurilor

si rareori

este folosit pentru a da aripi

intamplarilor al caror sens pare a fi o promisiune

care se pierde in nepasarea orizontului.