Intr-o lume care a uitat de sine, marsaluind buimaca printre creatiile ei, nascute doar pentru a da glas eului saracit al individului, praful si pulberea uitarii se astern pe lucrurile si gandurile care conteaza: pomul inflorit sau incarcat de rod, zambetul care lumineaza singuratatea unui om, curajul de a te privi prin ochii altora, teama de minciuna si intunericul care isi are salasul in clipa. Nu se cuvine sa fim tristi numai pentru ca niste indivizi s-au uitat la gandurile noastre cu ochelari de cal. Atunci cand omenirea a uitat de sine, aura individului abia se mai zareste, chiar si atunci cand acesta goneste pe un armasar inaripat catre paradisul zdrentuit din inchipuirea lui ofilita.
Nu cred ca electronii se gandesc la Dumnezeu
in timp ce gonesc pe orbita atomului gazda
asemenea unui caine care se invarte in jurul cozii
nici omul nu este mai intelept decat electronii
cu o mana se inchina sfintilor rastigniti in icoanele
singuratatii lui
si cu cealalta deseneaza portretul fericirii de o clipa
in tot acest timp
cuvantul este silit sa priveasca cavalcada anotimpurilor
si rareori
este folosit pentru a da aripi
intamplarilor al caror sens pare a fi o promisiune
care se pierde in nepasarea orizontului.