Aolica…

Aolica

maica mea

toate trec

si-n urma lor

se aduna numai dor

de inchipuita zare

si de lumea care moare

invelita in uitare

Aolica

tatal meu

suparat pe Dumnezeu

ai plecat

si m-ai uitat

si in curtea ta-n tacere

tot ce-a fost s-a daramat

Aolica

fratioare

pasul tau trecea pe uliti

ca un dans de randunica

si cantai de parca-n zare

cugetau asupra clipei

stoluri de privighetoare

Aolica

zei si sfinti

gandurile ma apasa

nici nu stiu

si nici nu-mi pasa

de  ascunsa voastra casa

stau in curtea parasita

si de voi

si de speranta

de a da lastar din care

plansul sa-si inceapa ziua

cu o veselie mare.

Cine sunt eu sa ma plang la usa cortului tau?…

Cu ce drept

Doamne

ai uitat de sufletul meu

mai bine tac

si las apele sa curga

necercetate

ca si cand ar avea ele un gand anume

nici vesel nici trist

sa nu-mi spui ca zero nu este departe de infinit

sa nu indraznesti sa-mi ceri

sa ma bucur de aceasta intamplare

sa ma lasi singur

caci mi-am pierdut un umar

un brat

o parte din inima

si un ochi

de fapt

nici nu mai am nevoie sa vad

adanc

sau departe

ma invart si eu prin curtea parasita a parintilor mei

si ma intreb

cum au ajuns toate asa darapanate

si parasite

la ce bun sa fie omul viu

daca amintirile nu mai au adapost

unde mi-a fost capul cand am plecat

din satul meu

crezand ca te voi intalni in desert

sa-mi spui

de ce m-am nascut intr-o astfel de lume

daca nu mi-ai lasat timp

sa inteleg toate intamplarile acestea complicate

ca niste stanci

din care anotimpurile rup halci

schimonosindu-le aparenta eternitate

mai bine tac

si las apele sa curga

am ramas fara zambetul lui

si mi-e greu sa tin ochii deschisi

mai bine muream eu

si poate m-ai fi primit

in adapostul tau

atemporal si viu

te-as fi rugat

sa ai grija de fiul meu

numele lui iti este cunoscut

din Epistola intaia catre Timotei a Sfantului Apostol Pavel

…cine sunt eu sa ma plang

la usa cortului tau?

Solomon…

Cei doi sâni ai tăi par doi pui de căprioară,

doi iezi care pasc printre crini.

Magnifica marturisire a gandurilor.

Chiar daca marturisitorul a fost, zice-se, Solomon,

peste care veacurile

au asternut

covorul intins si indaratnic al uitarii.

Cartea Cantarilor este inca vie.

Solomon este,

ca tot omul,

in lumea umbrelor.

Cu intelepciunea si cu bogatia lui cu tot.

M-am uitat cu luare aminte

la toate lucrările care se fac sub soare şi iată:

totul este deşertăciune şi vânare de vânt.

Acelasi Solomon,

spunand despre sine ca este Eclesiastul,

cugetand,

dezamagit,

la prapastia dintre aspiratiile omului

si aspra judecata a vesniciei.

Caci ce altceva decat vesnicie este Domnul?

Oricata intelepciune se spune ca a avut Solomon,

s-a ratacit de indemnurile celui care i-a dat-o

si nu a mai gasit drumul catre casa Domnului.

A trait cu adevarat in cortul singuratatii,

desi in jurul lui au fost mereu, din belsug,

samburii fericirii.

Zbuciumul spiralat al timpului

Nu ai nevoie de telescop

daca vrei sa vezi stele cazand din cer.

Iti trebuie insa curaj

pentru a imbratisa ceea ce stii ca este frumos

si te poate purta

departe de temnita obisnuintelor.

Ai ramas fara aripi.

Este vorba de acele aripi

care te ajutau sa visezi cu ochii deschisi.

Privirea ta era nemultumita

de alternanta implacabila a intamplarilor

si de caderea intunericului

ca o cortina neinduplecata

peste clipa marunta de fericire a gandului.

Nu te mai pedepsi singur.

Intre tine si gandurile tale

a inceput o prietenie

care te va ajuta sa intelegi

de ce eternitatea nu are nici o legatura

cu zbuciumul spiralat al timpului.