Am fost si eu
cum este praful pe campie.
M-am zbenguit printre ciulini
si-am adormit
privind apusul
bodoganit de-o ciocarlie.
Am fost nimic
cum este foaia alba de hartie.
M-am ratacit
printre cuvinte
visand la alta galaxie.
Din lumea mea
atat de mare
n-a mai ramas decat aceasta poezie.
Iar cei ce sunt
mai mari in univers sa stie
ca omul este o fantana
din care cei ce se adapa
vor fi lasati sa redevina
izvor curat de bucurie.