Am adormit privind apusul…

Am fost si eu

cum este praful pe campie.

M-am zbenguit printre ciulini

si-am adormit

privind apusul

bodoganit de-o ciocarlie.

Am fost nimic

cum este foaia alba de hartie.

M-am ratacit

printre cuvinte

visand la alta galaxie.

Din lumea mea

atat de mare

n-a mai ramas decat aceasta poezie.

Iar cei ce sunt

mai mari in univers sa stie

ca omul este o  fantana

din care cei ce se adapa

vor fi lasati sa redevina

izvor curat de bucurie.