Nici un gand nu va ajunge la portile vesniciei

Ma gandesc la Cel venit din Ceruri

pentru a ne arata

noua

celor multi si neimpliniti

orizontul

dincolo de care exista

adevarata frumusete

a vesniciei

si vad firul subtire al gandului

singurul reazem al celui

care nu se multumeste cu sine

caci toate monadele

nascocite de om

vor fi inghitite

de rugina si de uitare

de aceea nici un gand nu va ajunge

la portile vesniciei

de aceea oricare ar fi gandul

camasa lui va ajunge intr-o zi

prea subtire

pentru a-l feri

de raceala si intunericul marilor echlibre.

 

Dumnezeu va trebui sa inventeze alt om

Incotro?

Aceasta a fost intrebarea care a stat mereu

pe buzele mele.

Nu cunosc intrebare mai grea.

Am incaruntit fara sa-i cunosc raspunsul.

Cautandu-l

am ridicat in jurul meu doar ziduri

care m-au izolat de mine insumi.

Cel dupa care tanjeste partea frumoasa

a sufletului meu.

Ape invizibile au distrus temeliile vesniciei.

Abia acum,

Ecleziastule,

desertaciunea va rodi in libertate.

Omul despre care ai profetit tu

va fi secerat

de vantul neinduplecat al singuratatii.

Iar Dumnezeu va trebui sa inventeze alt om

a carui fericire

se va adeveri

cat timp curiozitatea nu va fi mai tare

decat duhul blandetii.

 

Eterna vreme a inceputurilor

Se hurduca dealurile

muntii si apele

darmite amintirile mele

ratacind neimpacate prin galaxie

ce simpla era viata

atunci cand nu ma intreba nimeni

de ce stau cu urechea lipita de

murmurul apasat al stalpilor de telegraf

sperand ca intr-o buna zi

Dumnezeu ma va primi in audienta

si imi va spune in sfarsit

Tu

neobrazatule

bine ai venit in biserica infinitului

si a armoniilor universale

Daca vrei sa ramai in acest loc

trebuie sa stii

ca nu te vei mai intalni

cu plansul privighetorilor

si nici cu chiotele de bucurie ale colindatorilor

Aici

unde poruncesc eu

toate categoriile sunt aliniate

astfel incat ingerilor nu le ramane decat

sa se lase purtati de chemarea orizontului

Incremenite sunt poruncile

iar aleile sunt strajuite

de panouri uriase in care ingerii pot vedea

cu nostalgie

ramasitele lumilor fractale

prin care au calatorit in copilarie

De fapt te-am primit in audienta

dintr-un motiv foarte simplu

Mi-ai tot cerut in rugaciunile tale

haotice si colorate

mai multa intelepciune

Te rog sa-mi spui

ce vrei sa faci cu aceasta intelepciune

intr-o lume

care este asemenea unui ghetar

desprins din imbratisarea continentelor

si plutind ireversibil

catre eterna vreme a inceputurilor.

Am crezut ca sunt o sfera

Au trecut culori prin mine,

chiot,

ape si suspine.

Cand parea

sa fie clipa

nesecat izvor de bine,

au crapat de sila stalpii

boltilor geometrine.

Duhul meu,

captiv in cusca

unor fapte anodine,

taie halci din infinitul

descompus

in semne fine.

Am crezut

ca sunt o sfera,

leagan gandului

si lumii

ce s-a oglindit in sine.

Nu-s decat

un punct pe harta

dorului de zarea muta.

Si voi deveni orfanul,

dens

si iute la manie,

cand orbit de intuneric

vesnicia il saruta.

Am vrut sa uit

Am vrut sa uit

ca el este peste tot

si este

stapanul timpului.

Am vrut sa fiu

asemenea unui ecosistem

care lasa liberul arbitru

sa dea lastar

in fiecare clipa.

Am vrut sa fiu parte

a unui gand

mai inalt decat iarba

dar mai singur decat intunericul

din metagalaxia alfa.

Recunosc,

unele intamplari

nu mai trebuie consemnate

in letopisetul

ale carui file

ar trebui sa adune

misterioasa ceata a vremurilor apuse.

Recunosc,

am devenit un om trist

si am fost invins de zadarnicia gandurilor.

Oare voi mai gasi in mine

puterea de a smulge o zi de vara

din calendar?

Traind astfel iluzia

ca pentru o clipa

eu insumi pot fi un suflet

in slujba operelor fractale ale lui Dumnezeu?

Si cand va fi sa nu mai am o stea si-un loc in vesnicie

Surazator,

desi n-as vrea

sa vad cum frunzele de nuc

au obosit

si cad pe uliti.

Din verde cum era candva

tristetea lor a ruginit

si nu mai am nici timp,

nici seva

sa-i plang pe cei ce adormira

si catre alte zari se duc.

Savant tunel

spre balamuc,

involburatul cer trimise

in calea mea trasuri cu vant.

Nicicand prea limpezi,

gandurile mele

abia mai umbla pe pamant.

Si cand va fi sa nu mai am

o stea si-un loc in vesnicie,

in ceata deasa a uitarii

am sa ma pierd

avand in minte

doar clipele in care Domnul

m-a suportat cu bucurie.