In memoria fratelui meu… (13 ani de la despartire)…

Era genul de om

care stia mai multe decat cei de-o seama cu el.

De aceea,

cuvantul lui era ca o apa care curgea domol

pe sub salciile plangatoare ale adolescentei mele.

Multe din cararile importante ale destinului meu

au fost batatorite de el.

Ironiile lui au fost intodeauna bine primite de sufletul meu.

Autoironiile lui,

mereu la granita dintre suras si plans.

Am stiut mereu ca  are alte vise decat mine.

Eu voi muri

privind la chipul vesnic neinteles al departarilor.

El a murit

zambind obosit numeroaselor fete si promisiuni

ale momentului.

Astept cuvantul tau de indreptare

Doamne,

pentru ca stiu sa ascult,

te rog,

spune-mi ce vrei.

Tu esti inceputul si sfarsitul

in fiece punct al universului.

Iar eu sunt muzica

care poate umple paharul singuratatii tale de o clipa.

Smerindu-ma

si preamarindu-Te,

astept cuvantul tau de indreptare.

Spre o mai buna intelegere

a celor ce-au fost,

sunt

si vor fi de la Tine.

Si de nu-ti va aduce mangaiere cuvantul meu,

sa ma certi, Doamne!

Singur fiind cu-ale mele,

ma pot rataci

si pot adormi.

increzut,

in gradina nimicului.

Să fie…

Să fie timpul

doar o uliţă pe care

se scurg

ideile curente în uitare

iar punctul

să ne fie

pulberea din care

îşi construiesc savanţii

sisteme arbitrare?

Să fie gândul

doar un semn în care

se-aude dimineaţa

foşnind de nerăbdare

iar punctul

să ne fie

pulberea din care

apusul se întrupă

aici şi-n depărtare?

Să fie zarea

doar o vorbă pentru care

am cercetat

adesea

surâsul unor clipe

plângând şoptit

pe dealuri

iar punctul

să ne fie

pulberea din care

ne adunăm puterea

de-a rupe timp

din soare?

Doar buruienile

Cu fruntea plecata pana la pamant

iti cer indurare

Creatorule

Eu

cel ce a inceput prea tarziu sa vada

dincolo de stanoaga sinelui.

In sufletul meu

s-au amestecat toate evidentele

astfel incat ceea ce altadata era simplu

si putea fi amanat

astazi este trist

urgent si foarte complicat.

Nu mai am timp sa zambesc.

Reperele de altadata au fost smulse din pamantul rabdator

si aruncate in calea apelor buldozer ale timpului.

Doar buruienile mai sunt sanatoase

gurese

si neclintite in fata istoriei.

 

Nu exista popas…

Sufletul omului

orbecaind in calea furtunilor

privind pe furis la spectacolul lumii

fara bariere de spatiu si timp

mereu aplecat asupra lucrurilor neinsemnate

unele avand radacini adanci

in vechile plasmuiri ale eternitatii

altele asemenea frunzelor care mor

de singuratate

nu exista popas pentru cel care a uitat

cuvintele parintilor

si bucuria de a privi chipul inveselit al diminetilor.

Cuvintele

Cuvintele sunt de la Dumnezeu.

Vorbele tin de metabolismul omului.

Cuvintele au intindere si sfiala

in alcatuirea lor multimilenara.

Vorbele sunt ca niste sabii

pe care omul le foloseste

pentru a reteza

ceea ce intelege el din clipa.

Cuvintele cutreiera vesnicia

in timp ce vorbele

nu inteleg nimic din spovedania infinitului.

Deodata

Deodata,
m-am trezit
singur cuc
si otelit.
Nici asa nu-i bine,
frate.
Poti sa fii stapan pe holde,
varii
si nemasurate.
Daca duhul n-are
reazem,
pe un umar,
pe o stea,
partajata cu prieteni
din  adolescenta mea,
sunt ca soba
care scoate
fum pe narile stricate.
Iarna lumea ma alearga.
Vara
sunt uitat,
desigur,
caci caldura
care vine de la soare
e mai pura
si mai docta
decat smogul
ce-nsoteste,
fara zgomot,
mult hulita mea
lucrare.
Cine-n lumea asta,
plina
de betoane si benzina,
se va indura
sa-mi deie
inapoi
desaga-n care
imi tineam si idealul
si un bulz de mamaliga,
pentru pasarile noptii
presupusa alinare?!

Atunci cand omenirea a uitat de sine

Intr-o lume care a uitat de sine, marsaluind buimaca printre creatiile ei, nascute doar pentru a da glas eului saracit al individului, praful si pulberea uitarii se astern pe lucrurile si gandurile care conteaza: pomul inflorit sau incarcat de rod, zambetul care lumineaza singuratatea unui om, curajul de a te privi prin ochii altora, teama de minciuna si intunericul care isi are salasul in clipa. Nu se cuvine sa fim tristi numai pentru ca niste indivizi s-au uitat la gandurile noastre cu ochelari de cal. Atunci cand omenirea a uitat de sine, aura individului abia se mai zareste, chiar si atunci cand acesta goneste pe un armasar inaripat catre paradisul zdrentuit din inchipuirea lui ofilita.