Inca-s viu dar mi se pare…

Din clepsidra vietii mele

curg nisipuri

adunate

pe maidane selenare

si ajunse importante in metamorfoza

clipei

de la stadiul de scanteie

la nelinistea strivita

in cuvinte,

de uitare.

Beat de amintiri

si vesel pentru-a nu pieri de jale

trec pe ulita cea veche;

dau binete unor chipuri

care-au rasarit

la umbra

unui veac golit de seva

apelor primordiale.

Scufundate

in gavanul

nevazut

dar viu al mintii,

gandurile mele triste

au intepenit pe prispa

unde-mi socoteam in taina

saracia si argintii.

Eu abia mai vad prin ceata

care-mi fura dimineata.

Nu mai stiu de cand

din mine

n-au mai rasarit suspine.

Inca-s viu,

dar mi se pare

ca sunt nimeni si nimic

in acest apus de soare.

Trufia

In felurite chipuri si ocazii i s-a spus omului sa nu uite nici o clipa cat de neinsemnata este umbra pe care o lasa pe spinarea pamantului. In loc sa dea semne de indreptare, omul s-a adancit in pacatul trufiei. Suprema trufie de care se face vinovat omul are radacinile infipte in usurinta cu care se inchipuie reper universal pentru toti semenii lui. Grea incercare pentru om sa-si cerceteze in oglinda caratele invizibile ale infatisarii lui prin ochelarii aburiti ai trufiei. Simpla curiozitate ma indeamna sa intreb: oare trufia care isi are salas in sufletul prostului este mai usor de iertat decat trufia care schimonoseste sufletul omului instruit? A fi instruit inseamna a vedea lucruri pe care altii nici nu le banuiesc. Neinconvoiat in fata trufiei este doar inteleptul, adica invatatul pentru care oglinda este doar o apa fermecata in care tigrul are taria sa se vada imputinat, ca o pisica.

 

Adevarul

Adevarul este un cuvant. Inventat pentru a eticheta creatiile subiective ale omului. Daca i-ar lipsi omului foamea de adevar, viata lui ar fi plina de intamplari care ii aduc mangaiere ca intreg, nu doar la nivelul mintii lui, oarecum nerusinata din moment ce tinde sa fie mai presus de curiozitatea ochiului de a savura tristetea solemna a unui apus de soare.

Domnia exagerata a ratiunii care se inchina la icoanele zdrentuite ale adevarului poate face din om un fel de caine care se invarte in jurul cozii. Uitand de simplitatea si frumusetea creatiilor a caror samanta a venit de dincolo de inchipuirea limitata a omului. Obsesia adevarurilor zamislite de el sau de altii nu-l va salva pe om. Omul va fi salvat de curajul de a se vedea intaiul dintre nevrednicii chemati sa vada dincolo de lungimea nasului.

Ogoarele zdrentuite si efemere ale nimicului

Dumnezeu

umbla pe razoarele timpului

tavalind cuvintele

prin pulberea invizibila a auzului,

izbind cu ele

obloanele monotoniei,

ca si cand

dincolo de nimic ar trebui  sa renasca,

mereu,

increngaturile infinitului,

acum si pururea

si viceversa,

adica,

infinitul ar putea fi lovit

de mutenie absoluta

daca nu-si arunca semintele

in ogoarele zdrentuite si efemere

ale nimicului.

 

La granita dintre lumina si intuneric

Toate drumurile catre lumina

trec prin intuneric.

Dincolo de gandurile omului

rasarite la granita dintre

lumina si intuneric

razbate gustul amar al tristetii

atunci cand stalpii eternitatii

nu se mai vad.

Clipa,

plapanda si imbibata de aromele

gradinilor abia dezghetate,

si-a intins corturile

in sufletul meu.

As fi putut avea

o parte din tainele lumii

pe masa,

dar m-am lasat amagit

de promisiunile alunecoase ale

orizontului.

Cand sufletul meu

s-a oprit din goana ciudata

dupa tacerea ascunsa

printre cuvinte,

singuratatea strivise deja

sporovaiala aleatoare a departarilor.

Am adormit privind apusul…

Am fost si eu

cum este praful pe campie.

M-am zbenguit printre ciulini

si-am adormit

privind apusul

bodoganit de-o ciocarlie.

Am fost nimic

cum este foaia alba de hartie.

M-am ratacit

printre cuvinte

visand la alta galaxie.

Din lumea mea

atat de mare

n-a mai ramas decat aceasta poezie.

Iar cei ce sunt

mai mari in univers sa stie

ca omul este o  fantana

din care cei ce se adapa

vor fi lasati sa redevina

izvor curat de bucurie.

Punctul…

Fiecare punct al universului

poate fi locul in care isi au salas

inceputul si sfarsitul.

Frumusetea punctului se afla

in nesfarsita lui goliciune.

Fiecare ochi intelept

are un zambet anume

in fata sfarcurilor invizibile ale punctelor.

Unele vietuitoare au meteahna imitarii

si exersarii topologiilor.

Prilej de incantare si suferinta

pentru cei care se cred

inruditi cu tagma demiurgilor.

Omul deplin

nu este altceva decat o sintagma.

Nici un punct

nu poate sti ce este eternitatea.

Toti oamenii mor

incercand sa opreasca timpul

atunci cand soarele isi risipeste fotonii

dinspre zenit.

 

Irosindu-ne timpul

Sufletul omului,

chinuit de obsesia de a fi inconfundabil

si singurul strajer la portile adevarului.

Combinatorica adeneului

sta la temelia incaerarilor

de care se rusineaza oamenii

care privesc aceeasi bucata din mutenia

universului.

Irosindu-ne timpul

gandind si vorbind

despre pustietatea din noi insine,

bucuria de a fi

va ingenunchea in fata chipului

schimonosit

al sinelui.

Abonament pe viata la singuratate

Nu am putere asupra timpului. Se furiseaza neistovit pe langa ochii mei obositi. Chiar acum timpul zambeste privind peste umar la tristetea gandurilor mele.

De ce am plecat de acolo?

De ce am ajuns aici?

De ce nu mai vreau sa stiu cum va fi viitorul?

Unde mi-a fost capul atunci cand ma credeam o parte a infinitului?

De ce am risipit cu neindurare timpul in care as fi putut sa musc fara teama din fructele ademenitoare uitate de Dumnezeu in pomul vietii?

Mi-am pierdut toti prietenii.

Fara prieteni am abonament pe viata la singuratate.

M-am incurcat in plicisitoarea mea complexitate.