Acum când umbra ta nu se mai vede nici în stele și luna ne colindă tristă, privind la golul dintre ele, eu, mic și blând precum o gâză, sunt încă viu și merg agale prin lumea plină de belele. Aș vrea să pun în deal o cruce la care morții să se-nchine iar cei ce-s vii să se oprească singurătatea să-și aline, eu, mic și blând precum o gâză, sunt ca un chiot care umple coroana clipei cu suspine. De voi porni desculț spre soare, pământul mă va mângâia cu spini, să nu cumva să uit de vara în care-am fost printre ciulini, eu, mic și blând precum o gâză, aproape zeu, aproape umbră, printre sălbaticii măslini.