Mohorate zile
fara cer si soare
burnita tacuta netezeste uliti
cainii trec prin santuri
biruiti de ganduri si de nemancare
ici si colo omul isi arata chipul
suparat de vesel
caci nimic nu-i iese
cum privind din turnuri
noua ni se pare
domnule atatia
prosti rasar in cranguri
incat universul nu mai stie daca
maine sau poimaine
va mai fi-n picioare.
Am vrut sa uit
ca el este peste tot
si este
stapanul timpului.
Am vrut sa fiu
asemenea unui ecosistem
care lasa liberul arbitru
sa dea lastar
in fiecare clipa.
Am vrut sa fiu parte
a unui gand
mai inalt decat iarba
dar mai singur decat intunericul
din metagalaxia alfa.
Recunosc,
unele intamplari
nu mai trebuie consemnate
in letopisetul
ale carui file
ar trebui sa adune
misterioasa ceata a vremurilor apuse.
Recunosc,
am devenit un om trist
si am fost invins de zadarnicia gandurilor.
Oare voi mai gasi in mine
puterea de a smulge o zi de vara
din calendar?
Traind astfel iluzia
ca pentru o clipa
eu insumi pot fi un suflet
in slujba operelor fractale ale lui Dumnezeu?
As fi vrut sa uit ziua
in care fratele meu mi-a intors spatele
zambind cu obrajii lui obositi
si cu licarul aproape stins al privirii
reaprins de fiecare mangaiere
a gandului meu
speriat de vuietul tot mai clar
si mult prea grabit
al despartirii.