Gândul meu, legat de raza soarelui de dimineață, ca un șoim străbate timpul dintre pietre și verdeață. Fug de las în urmă stele și columnele semețe ridicate din sudoarea zeilor cu multe fețe. Cărora ne închinarăm în altare zămislite de milenii de speranță, iureș cosmic și tristețe. Pe ecranul viu al zării trec adesea curcubeie, din sămânța întâmplării toți fotonii trag foloase după mintea lor atee. Ape tulburi răbufniră când, rămase fără matcă prin milenii rătăciră. Mai nimic nu învățară înțelepți,nebuni și simpli călători, prin pandemia degradării planetară.