DOAR MOTIV DE NOSTALGIE

Fost-am singur
pe un deal
un arțar mi-a fost prieten
de plimbare 
prin real.

Doamne 
eu m-am rătăcit
în acest ținut 
ce pare
că ar fi nelocuit.

Pot să strig
de crapă norii
și se-adună-n stol cocorii.

Bate vântul iarba-n vale
soarele-a pornit agale
să se plimbe
prin livezi
după cetele de iezi.

Doamne cine-a împărțit
vrerea ta
fără sfârșit
dacă-i viu 
îmi vine-a râde
de surâsul lui uimit
că-n împărăția Ta
pulberea și negura
pe tarabă s-au trezit.

Eu
pe unde am umblat
când eram 
în vis purtat
nici un gând 
nu îndrăznea
prin nisipul timpului
să se-abată-n hăis ori cea
trâmbițându-și neodihna
de a fi 
prin a avea.

Jeluindu-mă în gând
stau pe prispă
fredonând
viscole de altădată
primăveri desculțe-n vatră
fir-ar chipul ei uitată,
lume altfel colorată.

Poate c-am înnebunit
a trecut o veșnicie
cei ce-au fost 
cândva 
pe dealuri
la apus și răsărit
astăzi
au ajuns să fie
doar motiv de nostalgie
decrepit.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *