DIN SERIA DIVAGAȚII. EPISODUL 1

Nu există om care să nu-și fi pus întrebarea „Ce caut eu în lumea asta?”  Întrebare dificilă, pentru cine se pricepe. Dar, să nu ne ambalăm prea tare pentru a găsi un răspuns direct. Ceva de genul „Întrebarea este dificilă...deoarece că...”, după cum, cu umor hard, scuzată fie găselnița alogenă, zicea unul dintre profesorii mei din timpul liceului. Așa o întrebare trebuie pritocită o viață de om. Așa cum se pritocește vinul. Ciudată asemănare. Vinul adevărat este manopera omului. Mă pricep din doi în doi la fabricarea vinului. În această sită a înțelepciunii mele limitate intră și certitudinea că mustul trebuie să fermenteze pentru a deveni într-un final vin. La oprirea din fermentație, vinul trebuie pritocit. Pentru a-l limpezi, separându-l de drojdia care, obosită de învolburările prin care a trecut, se așterne pe fundul butoiului. În urma separării se obține acea licoare care a fost martoră la ridicarea și prăbușirea multor imperii și civilizații.
Vinul meșterit cu suflet și pricepere este esența boabelor de strugure. 
Ca orice esență, trebuie consumat cu înțelepciune. Aici intrăm în coliziune cu ideea de om. Cuvântul om, mă mir că nu a fost strivit cu totul de neglijența cu care este folosit în ultima vreme. Pe vremuri, când te adresai cuiva zicându-i „Omule!”, era semn de recunoaștere a calității lui umane. Oricât ar fi fost de ajustată la context această calitate umană, ea fundamenta un fel de ierarhizare neinvazivă între oameni. „E deștept, dă-l în mumă-sa!”, „Cântă la cimpoi ca nimeni altul!”, „Este prost de dă în gropi!” etc., acestea sunt doar câteva dintre expresiile care confirmă instaurarea ierarhiilor neinvazive în relațiile dintre oamenii de altădată. 
Spuneam că discutând despre vin, intrăm în coliziune cu ideea de om, care este un vis. Unii trăiesc astfel încât să se apropie cât mai mult de bucuria de a trăi fără a păta în vreun fel farmecul pătrunzător al visului. Care sunt ingredientele visului pe care îl are ca reper un individ care se pune în slujba ideii de om? Nu m-am gândit nici măcar o clipă că o să fac inventarul acestor ingrediente. Doar n-am dat în patima zgârciților care nu pot trăi de grija paralelor adunate sub saltea. Este nevoie de multă și foarte sofisticată înțelepciune pentru ca un individ să se poată revendica din ideea de om, așa cum este ea schițată în niscai sisteme filozofice dar și în bunele obiceiuri care au dat strălucire comunităților de altădată. Acele comunități care au ținut vii limba, tradițiile, meșteșugurile. 
Astfel că, la întrebarea „Ce caut eu în lumea asta?” un om căruia îi place să scrie poate răspunde în una sau mai multe cărți, în funcție de cultura la care se raportează. Omul de astăzi simte că în el a mai rămas o fărâmă de suflet, pe care ar vrea să o salveze, dar a pierdut lupta cu timpul, pentru că lumea pe care el a îmbrățișat-o este ca o caracatiță din îmbrățișarea căreia nu poate ieși decât schilodit, rupt de adevăratele izvoare, terestre și extraterestre, dacă admitem că există un creator și sălașul lui nu este în Dealul Goicelului, acolo unde a fost înălțată crucea care veghează la dispariția unora dintre ultimele bastioane ale apropierii omului de natură.
Fiindcă veni vorba, profesorul din liceu care folosea licențios sintagma  "deoarece că" este Domnul Mitu, de la care trebuia să învățăm oarece economie politică, dar, eu personal am învățat că oamenii sunt în egală măsură diferiți și asemănători, fiind cu atât mai strâns legați între ei cu cât mai mari sunt deosebirile care îi definesc în raport cu ceilalți. Acesta este leacul lăsat de Creator omului pentru a nu muri de plictiseala, monotonia, depresia pe care o produce absența diversității.