Bate vântul cătinel frunza nucului rebel de când lumea cățărat pe un deal nebotezat. Pe dealul Tătarului la umbra arțarului multe gânduri am lăsat în văzduh la macerat. Nici mai mult nici mai puțin îmi beau cupa cu venin și aștept tăcut să fie împrejuru-mi veselie. La fântâna dorului cu laptele cucului apele se limpezesc clipele se primenesc. Să ajung într-un târziu bucuros că încă-s viu în șindrilă să aud lupta dintre lemn și ud. Noaptea taica se trezește altora le meșterește din metalul greu al firii faetoane nemuririi. Chipul lui s-a ofilit de când bezna l-a răpit și l-a dus în duh să fie celor ce-au rămas făclie. Bate vântul prin susai ca un vajnic samurai tai din trupul slab al zării simfonia resemnării.