CA O NĂLUCĂ AM TRECUT

Am fost sămânța 
ce-a căzut
în cel mai bun din tine lut
nemărginire
după care 
am tot umblat
și iată,
astăzi,
încep să cred 
că m-am pierdut.

Mi-e dor de ușa 
către timpul
în care eu am fost născut
să dau din aripile firii
zâmbind contrastelor din mine
și chiar 
plângând 
atunci când clipa
lovea în eul meu hirsut. 

Am fost desculț 
prin praf de uliți
și prin furtunile de vară
ca o nălucă 
am trecut
mereu mă întorceam acasă
mânat de forța care-l leagă
pe om 
de primul azimut.

Acum când însuși adevărul
prin purgatoriu 
e trecut
mă uit cu milă 
la deriva
mileniilor de spectacol
în care insul 
oscilează
între puțin și absolut.

2 comentarii la „CA O NĂLUCĂ AM TRECUT”

  1. Buna, Dorin,
    M-am bucurat sa gasesc azi o poezie care mi-a placut foarte mult. Nostalgia ta pentru inceputuri, pentru lumea aceea curata este molipsitoare. Am, la un clik distanta blogul tau si-mi vine usor sa-l deschid imediat si sa citesc , fara „aglomerarea” de pe facebook ci aproape ca si cand as tine in mana o carte. Pot sa aleg poezia cea noua sau daca nu este inca, pot sa recitesc alta. Personajele tale (gen Solomana, omul pe bicicleta sau altii ) sunt chiar figuri din sat sau le creezi tu ca suport pentru a filozofa ? Cred ca au existat sau inca exista iar tu ai reusit perfect sa prinzi esentialul apoi sa-ti urmezi ideea care te domina .
    Nu trebuie sa-mi raspunzi neaparat !
    Cu bine,
    Cecilia

    1. Nu trebuie, dar răspund.
      Șolomana este, fizic vorbind, un personaj real. Ideatic, am încărcat-o eu cu virtuți imaginare. Reală era și căsuța ei, emblematică pentru simplitate și mirific.
      Omul pe bicicletă l-am reconstituit inspirat din ceea ce am văzut de mai multe ori, dar tușa definitorie a venit de la nostalgia mea după vremurile care nu mai sunt.

      Cam așa stau lucrurile.

      Toate bune!

      D.B.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *