VIAȚA ESTE O PLIMBARE

Foaie albă de caiet,
când te văd mi-aduc aminte
cum priveam,
învins,
spre tine
încercând să fiu poet.

Chiar și-acum la bătrânețe
stai în calea mea, tăcută,
tu nu ești 
decât 
o poartă
către zâmbet și tristețe.

Anevoie, te-ai deschis
și pornind la pas prin tine
am văzut 
că 
din cuvinte
omul născocește vis.

Este scris în praf și-n stele
să nu fim aici în veci
și sperăm 
să fim 
aiurea
nemuririi santinele.

Ooo! E greu pe timp de pace
să fii vesel și-nțelept
iar când 
apele 
dau buzna
și de-ai vrea, nu ai ce face.

Viața este o plimbare
prin deșertul nemuririi
cât 
ne este 
călăuză
lacrima de lumânare.

Multă lume-am supărat
când mânat de gânduri grele
nu am râs 
deși
pe uliți
veșnicia a-nserat.

Multă vreme am umblat
după steaua fără nume
dor 
de sălcii, 
primăvara,
sufletul mi-a sfâșiat.

Salcia, de vrei să-ți spună
ce te-așteaptă, om umblat,
trebuie 
să vezi 
în zare
chiciurile cum se-adună.

Și-ntr-o zi în care clipa
se va frânge de vre-un hat
vei 
scânci  
de supărare
că ți-ai rupt în van aripa.

Te vor plânge obosiți
cei ce sunt pe metereze
și-ți vor 
reseta surâsul
cei deja
blagosloviți.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *