Alb și rece timpul trece, înțelepți și minți zevzece se gândesc ce rost mai are să ai vise uimitoare într-o lume trecătoare... Au văzut cândva o floare, ca o zână care vine către ei din depărtare, avea ochi și buze pline de promisiuni senine, i-a durut aflând că mâine se va ofili și însăși simetriile-i celeste se vor risipi-n uitare. S-a înconvoiat și clipa, orizontul și-a lovit de cer aripa, faetoanele coboară consolate către moară iar în șanț bătrâne surde râd afon și cimentează cu povești de fum echipa. Ar fi rai de n-ar avea omul boala cea mai grea, lumea-ncepe-se cu el și se termină în ziua când țărâna îl primește în tăcerea ei, afina, mare rege, sclav tembel, sau artistul care umblă călător prin timp rebel.