Veseli-m-as dar nu stiu…

Veseli-m-as

dar nu stiu

daca sufletul mi-e viu.

Caci

pe dealuri si valcele

nu mai este

praf de stele.

Si pe ulita tacuta

trec doar gandurile mele.

Sarbatorile murira

si le-am ingropat in malul

unor viituri rebele.

Insusi Dumnezeu

se mira

cand ne vede

plini de ganduri

inchinandu-ne la rele.

Lasa-ti duhul

sa te care

printre chiotele clipei

si surasul tau sa umple

infinitul dintre ele.

Veseli-m-as

dar nu stiu

daca sufletul mi-e viu.

Au murit tineri

Parintii mei

la inceput frumosi

puternici

neinfricati

mai apoi

obositi

incurcati in itele vietii

imputinati la trup

nu-mi amintesc ce forma aveau ridurile lor

pentru ca au murit tineri

si odata cu ei a murit lumea

pe care

au inaltat-o cu mainile lor

chiuind

bocind

lovind cu asprimea palmelor

in bolta inchipuirilor lui Dumnezeu

strivind cu pasii lor batatoriti

timpul care isi uitase rostul

fugind din calea apelor dezlantuite

de ploile de altadata

ploi zdravene

dar curate

in urma carora ciupercile rasareau

si fluturii se zbenguiau

ca niste copii

pentru care sanii mamelor lor

erau inceputul

si sfarsitul universului.

Ce ramane dupa ce vei pleca?…

  • Mai nimic.
  • Poate, o parte din gandurile bune, plamadite de sufletul tau.
  • Un gol, in care uitarea va da navala nebanuit de iute.
  • Niste amintiri, in sufletele altor oameni, care se vor zdrentui la prima zapada, incat nimeni nu le va mai recunoaste chipul.
  • O vorba frumoasa.
  • Un zambet neinteles.
  • Un regret cat o viata.
  • Bucuria, ramasa fara cuib, a copilului care incerca sa zboare odata cu fluturii.
  • Chipurile inghitite de malaxoarele necrutatoare ale timpului.
  • Clipa in care ai fost aproape de Dumnezeu, dar l-ai tradat pentru o iluzie pe care, pana la urma, nu ai inteles-o.

Degradarea pusa in slujba intunericului

Copaci bolnavi,

dincolo de care nu se vede padurea.

Adormiti,

in afara timpului,

reverberand tristetea malurilor pravalite.

Odata cu ei,

au pierit

potecile din copilarie.

Au pierit

si cei care isi lasau singuratatea pasilor

pe nisipul lor,

plin de parfumuri si arome

neutre.

Temnita peregrinarilor

si blestemul orizonturilor necunoscute.

Oranduirile,

care nu stiu nimic despre sufletul celui care

surade trist,

la portile infinitului.

Neghiobii,

catarati pe crestele fericirii neamului.

Neam,

adormit

in cusca lui plina de nimicuri.

Sacrosante.

Omniprezente.

Acoperiri perfecte

pentru degradarea

pusa in slujba intunericului.

Desertul alb-negru al gandurilor

Nu te mai uita in sufletul tau.

Ceea ce cauti este in cuvantul liber,

care nu musca

din motaiala inertiei.

Verdele primaverii

este plapuma de care ai nevoie

pentru a uita

de zarva gandurilor.

Minunate or fi gandurile tale

dar ele nu au invatat sa-si tina echlibrul

pe crestele nepasatoare

ale schimbarii.

De ti s-ar pune in palma

toata intelepciunea lumii,

indoiala

ar gasi mereu loc

sa-si faca un cuib

in desertul alb-negru

al gandurilor.

Litera

Viscole mari au trecut

peste intamplarile caligrafice

de altadata.

Undeva,

in straturile subterane ale istoriei,

litera era un reper.

Stabilitate,

gratie,

sensibilitate,

poarta catre infinit si saracie,

mutenia care isi intinde aripile catre prezent,

lacrima care sfinteste obrazul amintirilor.

Litera,

putinul din care adierea silentioasa a gandului

zamisleste cuvantul.

Cȃteva cuvinte despre cele două fețe ale curiozității

Există două feluri de a învăța. A învăța fără să vrei şi a învăța pentru că îți doreşti cu toată ființa acest lucru.

Învățătura dobȃndită fără să vrei nu provoacă dureri de cap, dar nu te ajută să vezi dincolo de lungul nasului.

Cel ce rȃvneşte la învățătura asumată are de pătimit, dar are satisfacții nebănuite.

Primul tip de învățătură este un fel de fundație pe care se poate exersa al doilea tip de învățătură.

Ingredientul definitoriu pentru primul tip de învățatură este curiozitatea descriptivă ( de ce aia? de ce ailaltă, de ce nu invers?, etc.)

Al doilea tip de învățătură va da rod doar dacă nu au murit cu totul semințele curiozității speculative în sufletul omului ( oare cum aş putea calcula distanța de la punctul A la punctul B  în timp ce mă aflu într-un loc C, în care am vizibilitate asupra punctelor A şi B?).

Curiozitatea descriptivă este asemenea unui măgar care s-a înhămat la carul minții omului pentru a nu-l lăsa să moară dobitoc.

Curiozitatea speculativă este asemenea unui armăsar de rasă, care odată înhămat la carul minții unui om îl va purta pe acesta cu fermitate în teritoriile vaste şi profunde ale cunoaşterii.   

Cȃți oameni reuşesc să îşi asume al doilea tip de învățătură?

Cȃți oameni eşuează în timp ce, formal, mimează al doilea tip de învățătură?

Cu totul minunat la al doilea tip de învățătură  este faptul că odată asumat omul ştie ce poate face cu viața lui.

Ideea de a trece prin şcoală pentru a obține un document de absolvire, este secundară. Ideea de bază este că mergem la şcoală pentru a deprinde, în final, arta de a învăța singuri.

De aceea, elevul sau studentul, deopotrivă, înainte de orice, trebuie să lupte cu el însuşi pentru a înțelege unde se află din punct de vedere al învățăturii. Exclusiv în descriptiv sau într-o combinație interesantă de descriptiv şi speculativ?

Curiozitatea descriptivă ne ajută să întocmim harta lumii pe care o explorăm.

Curiozitatea speculativă ne poate ajuta să înțelegem cum va arăta harta dacă lumea respectivă este afectată de un cataclism.

Este în firea omului să exerseze curiozitatea descriptivă. Este o problemă de alegere exersarea curiozității speculative de către om.

Astfel că, nu trebuie să visăm, fără pic de prudență, la o lume în care toți oamenii au microbul gȃndirii speculative inoculat.

Dar, numai luptȃnd cu limitele proprii şi încercȃnd să fie mai bun decȃt alții prin tot ceea ce face, omul  se poate împlini.

În biblie se spune despre cei care îi judecă pe alții că ar comite un mare păcat. Nu punem la îndoială şi nici nu trȃmbițăm în urechile altora această afirmație din biblie. Dar, avem deplina libertate de a ne întreba: de ce s-a pus astfel problema în biblie?

Un răspuns de bun simț ar fi următorul: înainte de a schimba lumea în bine, omul trebuie să reuşească performanța de a se schimba pe sine în bine. Cȃt de uşor este să facem acest lucru?! Mulți oameni îşi risipesc timpul vieții criticȃnd lumea atȃt de hidoasă în care trăiesc, uitȃnd cu totul de micile sau marile lor imperfecțiuni. Nu spun că este rău. Dar, nici sută la sută moral nu poate fi.

Cuvantul

Cuvantul

a tulburat

ordinea lumii.

Inainte de el

eternitatea avea constinta de sine

in cusca uitarii,

zidita curbat.

Perfectiunea

pe care tacerea

o poate atinge

cand marile forte

se-aduna la sfat.

Haosul, rege.

Structurile,

ramuri de care atarna

iadul si raiul

sub pavaza unui

etern concordat.