Categorie: Literatura
Verba volant, scripta manet
Trebuia
Ulita,
din praful tau
mi-am luat avant
spre stele.
Temator,
printre cuvinte,
lunecam purtat de ganduri,
in sosoni,
fara pingele.
Timpul a trecut
si-mi pare
ca zadarnic omul fuge
dupa fluturi
pana moare.
Trebuia sa am putere
nemuririi
sa-i fiu straja
sa nu las chemarea zarii
sa ma surpe
cu-a ei vraja.
Apa timpului pe dealuri…
N-as fi vrut s-aud cum clipa
plange ca si-a rupt aripa,
nici cand soarele rasare
nici cand ziua-n cranguri moare.
Apa timpului, pe dealuri,
sapa neclintita maluri
si privirea mea nu stie
unde-a fost cand simplitatea
mirosea a vesnicie
si cand miez tarziu de noapte
ma impresura cu soapte.
Doamne-ntoarce-te la mine
sa m-ajuti sa trec mai vesel
printre ganduri si suspine!
Am vrut sa desenez o clipa…
Privind
in zare
lumea pare bine intocmita.
Soare,
cer senin
drumuri adormite,
mai putin cel pe care merg
carele
la intalnirea cu moara.
Spac! Spac! Spac!
Se aude tusea neobosita a morii,
un fel de bucium
care ii spune lui Dumnezeu
ca nu au murit inca
toti oamenii.
Am plecat de acasa
spunandu-i tatalui meu
ca invatatorul
mi-a cerut sa desenez,
pentru ziua de maine,
o clipa
din viata dezordonata a satului.
Incercasem sa desenez clipa
ascultand forfota ulitei,
furisat pe un scaun
uitat de rudele mele
pe prispa.
Am inteles ca nu sunt pregatit
sa aud clipa
furisandu-si pasii pe ulita.
De aceea,
am urcat
marele deal
de dincolo de clipocitul sarat
al diminetii,
si cand am ajuns in varful lui
am inceput sa vad clipa.
Am inchis ochii
si
brusc
am inteles
ca zborul
este in puterea celor care au invatat
sa-si odihneasca gandul
in puf
si parfumuri de clipa.
Omul si sticletii din ceair…
Puterea gandului,
un fel
de-a ne minti
prin ceata vietii.
Ce trupesi
suntem noi
la minte
si
ce prosti sunt,
in ceair,
sticletii!
No,
hai
la brau,
la brau,
la brau
si la secerat de grau!
No,
hai
la drum,
la drum,
la drum
si la secerat de fum!
Si iata simt ca liliecii…
Se ridica
din mine cantul
si-l astepta,
cuprins de teama,
in valea plangerii,
cuvantul.
Treceam
prin chiciura cuprinsa
de indoieli
si dor de soare
lucind pe bolta mintii
ninsa.
Eram
nimicul dupa care
alearga ingeri
sa-l intoarca
in matca lui nepieritoare.
…Pierdute zile
cu parfumuri rare
v-am insotit
uitand de mine…
si iata simt ca inserarea
nu-si mai trimite liliecii
sa iste
din neliniste o boare.
Paginile orizontului
Se trezi singur
in varful celui mai inalt deal,
de care satul copilariei lui
sta agatat de mii de ani.
Se simti,
pentru o clipa,
trimisul lui Dumnezeu
care stie sa citeasca
in paginile orizontului
ce este nepieritor
si ce este sortit uitarii
in miracolul existentei unui om.
Nu-i cer destul sa-mi stinga jale…
Cand am plecat
din satul meu,
mai mult copil
decat vreun zmeu,
inlantuit
in panza vietii
de vremurile in schimbare,
cand ma-ntorceam
eram ca fulgul
si plumb aveam in glezna slaba
cand dadeam semne de plecare.
Luati de ape
nestiute,
de mine
cel ce-am fost mereu,
s-au dus parintii,
mi s-a dus si-un frate
iar portile copilariei
s-au pravalit
de-atata greu.
Nu-i cer destul
sa-mi stinga jale.
Nu-i Dumnezeu
sa-i spun agale
ce dor imi este de salcamii
in care florile
cantau trufase
in diminetile
cu zambet moale.
Entropia a smuls din gorganele vechi…
Deunazi,
cand venea primavara,
prin livezi
misunau carabusii,
coleoptere
cu aripi externe
in care chitina luceste mocnit.
Acum,
florile asculta,
nemangaiate,
muzica trista a diminetilor,
caci lumea insectelor,
de altadata,
s-a ispravit.
Atractia
orizontului renascut,
in introspectia calpa
a omului
s-a ratacit.
Entropia
a smuls din gorganele vechi
fiorul
pe care tot insul
il poarta in sine
zidit.
Am uitat ce vroiam sa va spun…
Ma multumeam cu putin
multe erau de vazut si inteles
dincolo de sfiala mea
ii lasam pe cei intelepti sa urce treptele
alunecoase ale cuvintelor
caci era urias talentul lor de a zeflemisi
promisiunile orizontului
ce cauta mai copilul asta al tau aici printre noi
in loc sa mearga sa joace turca
pe maidanele satului
nu stiu bre
poate l-a facut Dumnezeu cu niste piulite lipsa
halal sa va fie
oameni batrani barfiti ca muierile
care s-au adunat in gradina preotului la prasit
si se minuneaza de lejeritatea cu care
preacuviosul injura gastele
in asfintit
lumea zice ca sunt mut
adevarul este ca sunt hipersensibil si
toate clipele ma surprind cu aerul lor heteroclit
multe sunt de vazut si de auzit
in aceasta asezare in care
de o suta de ani
nimeni nu a mai murit
…am uitat ce vroiam sa va mai spun
de aceea ma duc pe dealuri
sa ascult murmurul departarilor
si vaicareala carelor
care se intorc de la padure
in zgomot de talere
croite din castile de otel
pierdute de nemti
in retragerea lor din fata razboinicilor
pravoslavnici
de la rasarit.
Timpul curge la-ntamplare…
V-as ura
de tinerete
dac-as fi vreun soi de vraci
care umbla prin copaci
dand sperante si binete
puilor de varcolaci.
Dar
a nu stiu cata oara
te aud suind agale
timpul taie-n mine cale
si la umbra lui imi zboara
gandul catre Dumitale.
Ce n-as da
sa pot intoarce
vremurile ce s-au dus
precum soarele-n apus
si descult, printre baltoace
sa ma pierd in jos si-n sus.
Si
sa fiu
in rai cu soare
si cu fete zambitoare
la taifas cu cei ce stiu
cate fete omul are.
Stiu
ca sunt
pe zi ce trece
ca o umbra care trece
peste zambetul carunt
care, poate, va sa plece.
Incotro
si pentru care
intelesuri, n-are rost
sa-ntrebam vre-un sef de post
timpul curge la-ntamplare
doar in mintea noastra pare
ca ar curge
ba-n amonte
ba-n avaluri
de secunda-n care-am fost.
Ce va tot acoperiti unii altora prostia fara limite?!
Ma vad,
cat mai departe de zbuciumul imbacsit al cetatii,
undeva unde omul nu se mai vede
din cauza infinitului frumos articulat al reliefului.
Frumusetea infinitului este greu de rontait
cu neuronii care s-au instruit pe sponci,
ar zice omul simplu si lipsit de ifose de la tara.
S-au catarat detinatorii neuronilor in fruntea bucatelor.
Mascarici in foi de varza.
Li se citeste in cuvinte subtirimea gandului.
Si neobrazarea intinsa ca o apa murdara
peste plajele de altadata.
Nu deschideti gura
daca nu aveti ceva nou de spus.
Invatati lectia plina de invatamine a tacerii
pentru a descoperi lipsa de insemnatate a faptelor voastre.
Ce va tot acoperiti unii altora prostia fara limite?!
Ne considerati idioti de larg consum?
Eu, Domnule, as rade pana la lesin
de aerele vostre de demiurgi,
daca nu ar fi doar de plans
felul in care va impleticiti
pe maidanele slinoase ale politicului.
Ascundeti-va de ochii lumii!
Munciti!
Cugetati la temeritatea gandurilor voastre!
Eu nu am nevoie de voi
pentru a intelege care imi sunt lipsurile.
Catre vesnic printre cele ce murira…
Cu ce esti
mai acatarii
decat umbra unui vultur
care zboara
sus
pe bolta gri
a zarii?
Ce te plangi
ca viata-i scurta
cand te vanturi printre lujeri
si te-mpiedici de navoade
ca betivul care tine
undita
dormind
pe burta?
Nu mai stiu
de ce pieira
crivatul de altadata
ulitele desfundate
si puterea mea de-a merge
catre vesnic
printre cele
ce murira.
Amintirea pitpalacului…
Cine-ar fi crezut vreodata
c-am sa mor
lasand in urma
frunzele plangand pe uliti
dar
si bolta instelata?
Plang si rad
adanc
in mine
ierni
si chipuri ce sunt duse
mult in spate de cortina
nemuririi citadine.
Cine sunt
si unde-i veacul
dupa care se ascunde
azi
in mine pitpalacul?