Nu-i cer destul sa-mi stinga jale…

Cand am plecat

din satul meu,

mai mult copil

decat vreun zmeu,

inlantuit

in panza vietii

de vremurile in schimbare,

cand ma-ntorceam

eram ca fulgul

si plumb aveam in glezna slaba

cand dadeam semne de plecare.

Luati de ape

nestiute,

de mine

cel ce-am fost mereu,

s-au dus parintii,

mi s-a dus si-un frate

iar portile copilariei

s-au pravalit

de-atata greu.

Nu-i cer destul

sa-mi stinga jale.

Nu-i Dumnezeu

sa-i spun agale

ce dor imi este de salcamii

in care florile

cantau trufase

in diminetile

cu zambet moale.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *