Reziliența

În livadă,
cărăbușul
cu polen își dă arcușul.

Gardurile,
ponosite,
râd în soare dezmorțite.

Cu urechea mea,
ciulită,
aud muguri cum palpită.

Ev întins 
de primăvară 
se așterne peste țară?!

Sau visez
ca altădată
cum strivesc în pumni o șoaptă.

Șoapta razelor
de soare,
totu-i viu, nimic nu moare?

Ca o apă
curgătoare
mă grăbesc, deși nu pare.

Larg și plin
la temelie,
timpul vieții se subție.

Când mă uit
acum la stele
văd și bezna dintre ele.

Multe am
de învățat
despre morile din sat.

Am pierdut
îndemânarea
de a sta cu înserarea.

Să ascult
cum sună-n zare
talere de roți de care.

Și cum trag
cu țâfna vieții
în amurgul sur băieții.

Iar în sunet
de cimpoaie
orizontul se îndoaie.

Să se culce
a plecat
la o margine de sat.

Unde,
singură, se știe
are noaptea o chilie.

Toți sunt vii
și omenia
e la sfat cu veșnicia?

Sau
mai nou reziliența
și-a pierdut audiența?!

4 comentarii la „Reziliența”

  1. Da, pe aici , cred ca si-a pierdut audienta. Ba chiar cred ca nimeni din satele noastre n-a pomenit de ea, pentru ca exista peste tot asa cum spui tu in poezie, fara ca oamenii sa stie ca se numeste rezilienta . E bine ce-am inteles eu ?

    1. Cred că ai înțeles.
      Adevărul cel fără de pată nu are nevoie să fie trâmbițat la televizor. Trebuie trăit pur și simplu, de niște oameni în sufletul cărora mai există sfială.
      Reziliența ar fi supraviețuire prin raportare corectă la cosmos.

      Cum am mai zis, esti un cititor de clasa I.

      Am început semestrul. Ore multe. Să predai cu mască, fizică și virtuală, nu credeam să apuc așa ceva.

      Dacă-i musai, treacă!

      O seară bună de ziua în care se dezgheață pâraiele încremenite peste iarnă!

      D.B.

  2. Acum am inteles si mai bine !
    Mai devreme am vorbit cu Bebica (ne-am zis de bine la inceput de primavara) si m-a intrebat daca ti-am transmis de la ea ce-mi spusese. I-am spus ca da si i-am spus sa caute pe google Dorin Bocu/blog sa citeasca si ea , asa ca s-ar putea sa mai ai un admirator (de fapt ei i-a fost teama ca n-o sa-ti inteleaga poeziile )
    Imi pare rau de neplacerile pe care ti le provoaca pandemia dar sunt sigura ca le vei depasi.
    Cu bine,

    1. De fapt, nu ma plang pentru ca mi-ar pica greu la stomac. Doar ca am timp mai putin sa bat câmpii.

      Pe vremuri Bebica cocheta si ea cu poezia. Nu prea cred ca o sa aiba energia necesara pentru a citi bazaconiile mele.

      Oricum ar fi, eu ii doresc toate bune din toata inima mea!

      O seara buna!

      D.B.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *