Lasa-ti gandul
sa zambeasca
cat mai este gaz
in lampa
serilor,
dumnezeiasca.
Fost-am ras
acum sunt plansul.
Fost-am multi
acum sunt insul.
Prispa dorului,
uitata,
a murit
sau poate doarme
printre ierburi
suparata.
Scoala-te
ma-ndeamna norii
si-amintirile ce zboara
a neliniste
prin clipa
polimorfa si hoinara.
Si sa lasi sa-ti umble pasii
cand la deal
si cand la vale
daca vrei
sa uiti de clipa
si povara dumisale.
Uiuiu
si ce-as mai zice
un cuvant zurliu
s-auda
insusi Domnul,
sa se-ndure
de prostia mea sa rada.
Omule,
rasuna satul
de singuratatea-n care
iti eliberezi oftatul.
Trage plapuma pe tine
sa n-auzi cum plange cerul
sa nu vezi cum trece luna
si nu-s ochi
sa o mangaie
cu nevoia lor de spatii,
ultra,
mega
si afine.