Fericirea omului, intre a fi si a avea

Ar trebui ca sufletul meu sa se bucure de sosirea primaverii. Corvezile la care am consimtit, din trufie, din prostie, din obisnuinta sau din milă, rod, clipa de clipa, temelia pe care as putea inalta imn bucuriei. Bucuria de a fi, independent de placerea de a avea. Revenind la mai vechea poveste a ecuaţiei fericirii, se pare ca “a fi” este un adversar incomod pentru “a avea”. Toate supararile noastre sunt simple extensii ale conflictului dintre a fi si a avea. „A fi” are nevoie de spatii fara frontiere. „A avea” are nevoie de falsa intimitate pe care ti-o dau proprietatile, dobandite sau mostenite, inerent marginite din punct de vedere al continutului si al formei. Adevarata hrana a sufletului este libertatea de a zbura, asemenea vulturilor, pe deasupra marilor splendori ale creaţiei. Intoarcerea la cuib nu trebuie sa fie motiv de sfada, ci prilej de impartasire a senzatiilor incercate in zborul, neingradit, pe deasupra canioanelor eternitatii. Zborul in doi, ca si cand ai fi unul, iata expresia maximala a fericirii pentru conditia umana. Turpitudinile cotidiene, pe care ne inaltam cotetele, invers proportionale cu lipsa de intelepciune, omoara sistematic in noi bucuria de a fi. Sufletul exista pentru a fi. Trupul este o goana nesfarsita dupa a avea cat mai mult. Trupul ar trebui sa fie cel mai onest prieten al sufletului. Discordia dintre cele doua parti ale omului va disparea in ziua in care vom invata sa facem din fiecare zi o sarbatoare, in care celebram izbânzile noastre, neînsemnate dar necontenite , in lupta cu noi insine. Mi-e dor de putinele zile in care am uitat de mine insumi si m-am simţit, cu adevarat, o parte importanta a universului.

2 thoughts on “Fericirea omului, intre a fi si a avea”

    1. Sper sa nu va suparati daca va intreb de unde si de cand ne cunoastem. Momentan nu reusesc sa imi dau seama. Cele bune!
      D.B.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *