Sorbind din taria cuvantului

Pentru a se furisa in eternitate

timpul nu are nevoie de ingaduinta mea.

Chiar si acum,

cand neuronii mei s-au dilatat

asemenea marilor spatii einsteiniene,

clipele trec

ca niste stoluri de pasari calatoare

pe deasupra nostalgiilor

care nu au habar de alinierea

planetelor.

Daca sunt privit

de pe inaltimile muntilor Himalaya

eu nu sunt

mai nimic in ecuatia splendorilor

universului.

Dar

atunci cand albina isi cauta polenul

prin livada cu meri infloriti

universul nu mai conteaza.

De aceea

insistenta cu care timpul se furiseaza in

eternitate

nu este un fapt care merita atentia

noastra

finita si imperfect ancorata

in subtilitatile nemarginirii.

Noi putem straluci

pret de o clipa

daca intram in rezonanta cu muzica

polifonica

a amanuntelor.

Noi putem iesi din matca cuprinzatoare a

uitarii

daca ne regasim echilibrul

sorbind din taria cuvantului.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *