Sari la conținut
Oriunde vei privi
timpul trecut
te va ajunge din urma.
Va veni o zi
in care
nu vei mai putea
nici macar sa plangi
pentru ca izvorul lacrimilor
va fi uscat.
Insasi ideea de suflet
pare sa fie amenintata
de scurgerea dezordonata a timpului.
Iti privesti mainile
brazdate de amintiri care nu vor sa piara.
Te uiti
in oglinda
si nu-ti vine sa crezi
ca ai ramas singur.
Nu mai ai putere
sa le spui prietenilor
ca ai murit.
Te strecori printre cuvinte
neobservat.
Nimeni nu te mai trage
de maneca rupta a camasii gandului tau.
Esti inconjurat de obstacole mestesugite.
Incerci sa ajungi
in poiana cu nuci odihniti
dar cararile vechi
au fost inghitite de catina
plina de ace
si brusturi cuminti.
Soarele
parca rasare si-apune
in vremea din urma
prea des.
Nu exista nici o constanta
cinstita
in universul acesta pervers.
Exista doar drumuri fara intoarcere
pentru cei care sunt infinitului hrana
si clipei samanta de mit.
De aceea
va veni o zi in care si streasina casei
va lacrima sub povara uitarii
la ceas de banal asfintit.