Doamne, eu am venit să văd ce mă așteaptă dacă voi fi socotit vrednic să intru, zâmbind, pe poarta aceasta. Știu, sunt plin de păcate, pentru mine există hotar între amănunte și adevărurile esențiale, de aceea sunt mereu încordat și uit de unde vin, cu ce mă ocup și chiar încotro merg. Îmi plac vulturii, Doamne. Adevărați filozofi care cunosc diferența dintre cele mărunte și ideea de univers. Nimeni nu-i bate la cap în timp ce fac rotocoale înalte pe cer, îți spun eu, dacă nu știi, acestea sunt silogismele lor recurente. N-am crezut că vulturii sunt preocupați de înalta cunoaștere. Doamne, am început să cred că nu are cum să încapă în sufletul meu toată lumina gândului tău. Măcar de-aș putea să învăț cum se poate muri la streașina clipelor reci, în care aș vrea să te-ntreb de ce nu mai vii, să arunci o privire în ograda părinților mei, în amurg, să te mângâie cântec de greier pe care dansează tăcuți și crispați lilieci.