Cazut pe ganduri
omul sarac
s-a ridicat iute
si a pornit mai departe
catre tinuturile
in care invatase ca sunt
paduri
vietuitoare
si scari catre inchipuiri nemaipomenite
oare pentru cine
se intreba el
ros de indoieli care ii blocau orizontul
un fel de praf invizibil
„Mai omule
opreste-te din mers
in curand
oamenii nu te vor mai cunoaste
si vei imbatrani
cu fruntea brazdata de apele singuratatii
fereste-te de praful invizibil
care se asterne peste amintiri
peste vise
si peste plantele
a caror simfonie stiai s-o asculti
ca nimeni altul
ma bucur ca te-am vazut
stiu ca ai renuntat la tine insuti
dupa ce ai ramas singur
in lumea ta
fara minciuni
fara excese
cu sfiala privind la fata apusului
luptator neluat in seama cum esti
nu am destule cuvinte
sa-ti spun povestea
de aceea
cand te privesc
as vrea sa inteleg
cum a ticluit Dumnezeu
universul
din amanunte
si din infinit”.