Viscole mari au trecut
peste intamplarile caligrafice
de altadata.
Undeva,
in straturile subterane ale istoriei,
litera era un reper.
Stabilitate,
gratie,
sensibilitate,
poarta catre infinit si saracie,
mutenia care isi intinde aripile catre prezent,
lacrima care sfinteste obrazul amintirilor.
Litera,
putinul din care adierea silentioasa a gandului
zamisleste cuvantul.