Soseste toamna sa-si arate bruma prin gradini

Doamne,

Nu te-am mai vazut de o vesnicie.

Am inteles intre timp

care este intelesul singuratatii.

Cand eram mic,

diminetile reci de toamna ma intristau.

Lujerii uscati de dovleac  se tarau pe pamant

ca niste serpi amortiti.

Cocenii zdrentuiti de porumb

asteptau resemnati clipa intalnirii cu secera mea omnivalenta.

Toate promisiunile primaverii mureau in jurul meu.

Ciorile, manate de o curiozitate atipica,

ma urmareau de la mica distanta si ma indemnau,

parca,

sa uit de curgerea timpului.

Nu aveam varsta,

dar tu ma invatai deja ce este singuratatea.

Un fel de toamna sugrumata de chiciura.

Un fel de suras care nu a reusit sa eclozeze.

Un fel de bezna

in maruntaiele careia

se aude plangand catelul pamantului.