Măi,
zărghitule,
află de la mine,
că nu poţi face gaură-n cer
vânturând,
către stele,
cuvintele.
Şi nu mai sta
tot timpul
încruntat,
de parcă ţi-ar fi furat cineva
porcul
din bătătură
în ajunul Crăciunului.
La viaţa mea,
eu am făcut
două războaie.
Am văzut ce înseamnă să stai
pe buza prăpastiei,
departe de casa
în care ţi s-a arătat lumina zilei.
Tu,
Zărghitule,
ce te smiorcăi atât
de dorul sufletului tău pereche ?!
Pune-ţi aripile
şi du-te în întâmpinarea lui.
Când vei ajunge bătrân ca mine,
coaja cuvintelor
va fi pentru tine
doar o problemă de
interpretare
şi azimut.
Sa nu indraznesti sa te superi, dar de cand te citesc este pentru prima data cand am zambit, apoi am ras, …m-am simtit minunat, ca si cand un coleg din adolescenta imi canta la acordeon acea melodie zglobie pe care de atunci n-am mai auzit-o niciodata.
Nu-i a buna cu Domnia ta. Citesti toate prostiile pe care le scriu.
Nu pot sa ma supar pentru atata lucru.
In adolescenta pe care o pomenesti, multe au ramas nelamurite.
Timpul ne-a manat de la spate, ca si cand el insusi era speriat, dintr-un motiv anume, ca va pieri.
Abia acum inteleg de ce ar trebui sa fim invatati sa privim in gol. Asta ar insemna sa sfidam curgerea timpului.
„N-ai decat sa curgi, Timpule, eu am alte ganduri. De ce m-as lasa tarat de inventiile tale..?”.
Dupa cum vezi, desi am inteles cum trebuie privit timpul, nu foloseste la nimic.
O sa murim, sclavii timpului. Curgerea lui ne-a macinat pe noi insine. Curgerea lui ne-a lasat fara cei dragi. Curgerea lui ne-a desfigurat ca natie. Habar nu avem in ce directie mergem ca neam… .
Iar m-a luat apa timpului!…
O seara buna Dumitale!
D.B.