Soarele,
vapaie rece,
pe deasupra noastra trece.
Fara el
am fi in bezna,
simple nume ratacite
in eterul nemuririi,
scos de zei din alte bezne,
mai profunde,
sau,
protocolar buiece.
Pe gorganul
din zavoi
se-adunara pitigoi.
Soarele,
vapaie rece,
ii ajuta,
pentru-o clipa,
sa mai uite de nevoi.
Cine stie,
cate umbre,
peste ganduri si tarana,
veacurile vor petrece!?
Soarele,
vapaie rece,
merg la deal,
si mi se pare
ca se rup din mine nuferi
si se duc pe apa vietii,
lina si ametitoare,
n-are cine sa-i culeaga,
toti alearga,
pe razoare,
parc-ar fi razboi in stele
cu ecouri planetare.
Nu cu mult timp in urma un batran mi-a zis: „Oamenii de azi is plini de rele, ma minunez cand ma scol dimineata si vad soarele rasarind, iar seara ca mai apune!”
Seara minunata,