Singur si nemuritor
in univers?
Sau
asemenea frunzelor de nuc
care se vestejesc la prima bruma?
In ce punct al universului
as fi impacat
cu singuratatea si nemurirea mea?
Marile echilibre,
fundamentele cunoasterii,
sensul peregrinarilor omului
prin cotloanele neastamparate ale istoriei
sau amintirea lucrurilor neinsemnate
in care mi-am lasat sufletul sa germineze
utopii,
dumnezei,
megaconcepte,
si stavilare in calea necunoascutului?
Oricare ar fi drumul ales,
nu voi fi niciodata mai intelept decat punctul.