Atunci cand omenirea a uitat de sine

Intr-o lume care a uitat de sine, marsaluind buimaca printre creatiile ei, nascute doar pentru a da glas eului saracit al individului, praful si pulberea uitarii se astern pe lucrurile si gandurile care conteaza: pomul inflorit sau incarcat de rod, zambetul care lumineaza singuratatea unui om, curajul de a te privi prin ochii altora, teama de minciuna si intunericul care isi are salasul in clipa. Nu se cuvine sa fim tristi numai pentru ca niste indivizi s-au uitat la gandurile noastre cu ochelari de cal. Atunci cand omenirea a uitat de sine, aura individului abia se mai zareste, chiar si atunci cand acesta goneste pe un armasar inaripat catre paradisul zdrentuit din inchipuirea lui ofilita.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *